Întâmplarea tragică a avut loc pe Bulvardul Unirii. O femeie de 60 care circula pe trotuar a fost grav rănită  după ce o femeie s-a aruncat de la etajul cinci și a căzut peste ea. Medicii au încercat să îi salveze viața femeii de 60 de ani, dar, din păcate, aceasta a decedat la Spitalul Universitar. 

Potrivit unor surse, diagnosticul a fost de politraumatism prin strivire.

Toate organele interne au fost rupte și prezenta multiple fracturi. Unele dintre ele erau chiar fracturi deschise. Contabila a scăpat doar cu fractură la mână și câteva julituri.

Pedeapsa posibilă: Între 10-20 de ani de închisoare

Femeia de 60 de ani peste care a căzut contabila care s-a aruncat de la etajul 5 a murit la spital din cauza traumatismelor puternice. Aflată pe trotuar, femeia a fost zdrobită de contabila care s-a aruncat de la fereastra firmei unde lucra. Intenția acesteia era să își pună capăt zilelor.

Inițial, în acest caz, s-a vorbit despre vătămare corporală din culpă. Între timp, a fost schimbată încadrarea juridică: contabila este acuzată acum de omor cu intenție indirectă.

Pentru o astfel de faptă, legea prevede între 10 și 20 de ani la închisoare.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Incident șocant în Capitală

Incident șocant în Capitală

Citește și: FOTO- Cine e femeia care a murit în tentativa de sinucidere a contabilei care s-a aruncat de la etajul 5. Ileana avea 60 de ani și era economist

Cine e femeia care a murit în tentativa de sinucidere?

Ileana Cristea, în vârstă de 60 de ani, și-a pierdut viața, într-un mod tragic, chiar în fața blocului în care locuia. Ca profesie, era economist în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Bucureşti. În urma ei a rămas o familie îndurerată.

Pedeapsa posibilă: Între 10-20 de ani de închisoare

Pedeapsa posibilă: Între 10-20 de ani de închisoare

Citește și: VIDEO- Și-a pierdut viața după un incident șocant. Femeia peste care a căzut o contabilă de la etajul 5 a fost rănită foarte grav

Familia victimei a anunţat că o va da în judecată pe contabilă şi va solicita despăgubiri.

La locul incidentului, au intervenit echipaje din cadrul Secției 14 de poliție din Capitală și echipaje SMURD. Femeile rănite au primit imediat îngrijirile medicale de urgență necesare pentru a supraviețui. Ulterior, acestea au fost transportate la o unitate medicală, de urgență.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si