Ce s-a găsit în camera ororilor în care Gheorghe Dincă ar fi chinuit-o și a omorât-o pe Alexandra Măceșanu
Camera în care Gheorghe Dincă a chinuit-o și a omorât-o pe Alexandra Măceșanu a fost investigată de specialiști. Este încăperea din care fata a sunat la 112 și în care și-a găsit sfârșitul. În timpul cercetărilor, printre sutele de obiecte, anchetatorii au descoperit o grămădă de anunțuri matrimoniale din care Dincă încerca să racoleze femei singure.
Camera mică, plină de gunoaie și de lucruri aruncate grămadă, alături de un pat de o persoană și un frigider este locul în care „Monstrul din Caracal" a ținut-o captivă pe Alexandra. Se pare că Dincă voia să amenajeze încăperea, dar a renunțat și astfel a ajuns un mic depozit. Bărbatul susține că aceea camera era dormitorul lui și a precizat că acolo a sechestrat-o şi a ucis-o pe Alexandra Măceşanu.
Printre munţii de gunoaie din locuinţa lui Gheorghe Dincă, anchetatorii au găsit şi un vraf de anunțuri, imprimate pe coli A4, cu anunțuri de genul celor matrimoniale, arată romaniatv.net.
„Dețin autoturism și mi-ar place să călătorim prin țară", mai scrie în anunț, unde e făcută și precizarea că femeia trebuie să fie „gospodină", dar și că locuiește la casă, în Caracal.