In articol:
Ce salarii sunt în Armata Română în 2022. Ministerul Apărării Naționale a anunţat că au început înscrierile pentru cei care vor să urmeze cariera militară. Astfel, cei interesați se vor putea înrola voluntar în armată.
Ce salarii sunt în Armata Română?
Salariile militarilor sunt în funcţie de vârstă, de vechime şi de specialitatea militară pentru care optează.
Potrivit Ministrului Apărării, salariile lunare pentru voluntarii din armată vor fi „în jur de 3.000 de lei”, în funcție de grad, de studii, de modul în care sunt încadrați. În perioada în care sunt chemați la unitate, rezerviștii voluntari primesc salariul aferent funcției și gradului lor militar, la fel ca și militarii activi care ocupă funcții similare.
Ministrului român al Apărării, Vasile Dîncu a subliniat faptul că, că ar exista un număr mare de cetățeni români care ar fi interesați de stagiul militar voluntar dar și de o carieră militară.
„ Am avut deja pentru situația în care am încercat să completăm contingentul de anul trecut, pentru 444 de locuri aveam 1.400
Citeste si: Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: "Rusia este aproape de gurile Dunării. Evident, suntem îngrijorați"
MAPN a anunțat ca angajează soldați în toată țara
Înscrierea candidaţilor pentru cariera militară se face în perioada 2 mai- 17 iunie 2022, însă nu se poate realiza online.
"Soldat/gradat profesionist – o profesie care impune respect. Ești curajos, disciplinat, tenace și ambițios? Te așteaptă 1.049 de locuri în 33 de județe și în București: Alba- 20; Argeș- 15; Bacău- 50; Brașov- 24; Buzău – 16; Brăila- 6; București- 193; Bistrița-Năsăud- 2; Călărași- 12; Cluj- 23; Constanța- 200; Covasna- 15; Dâmbovița- 16; Dolj- 45; Giurgiu- 15; Galați- 7; Hunedoara- 17; Harghita- 6; Ilfov- 98; Iaşi- 13; Ialomița- 9; Maramureş- 34; Mureș- 19; Neamț- 5; Olt- 10; Prahova- 11; Sibiu- 23; Satu Mare- 1; Suceava- 2; Timiș- 10; Tulcea- 74; Vrancea- 31; Vâlcea- 1; Vaslui- 26.
Se poate opta pentru orice post, indiferent de județul de domiciliu, dar înscrierea se face numai în judeţul în care candidatul domiciliază (viza de flotant nu se ia în considerare)", scrie în anunţul de angajare.
Citeste si: Lovitură pentru Vladimir Putin. Este cea mai mare amenințare pentru liderul de la Kremlin
Acesta este anunțul transmis de oficialii ministerului Apărării Naționale pentru cei care vor să devină soldați sau gradați profesioniști în Armata României. Așadar, orice cetăţean român poate deveni soldat - gradat profesionist, chiar dacă nu a avut o experienţă militară anterior. Una dintre condiţii este ca doritorii să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani.
După înscrieri, care pot fi făcute până în 17 iunie, vor urma etapele de selecţie a candidaţilor. Cele 1049 de locuri sunt repartizate în 33 de județe și în București.
Citeste si: Presa rusă susține că România ar fi prima țintă a unor atacuri cu rachete Kalibr