Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 martie 2025?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 martie 2025!

Pe data de 17 martie 2025, în Calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, un exemplu de renunțare la bunurile lumeşti şi de sfinţenie.

Cine a fost Sfântul Alexie?

Sfântul Alexie a fost singurul fiu al dregătorului Eufimian, un om de neam ales şi de mare cinste în Roma. De mic copil, Alexie a simțit o dorinţă puternică pentru viaţa veşnică şi pentru cele cereşti, refuzând plăcerile lumeşti.

Părinţii l-au logodit cu o fecioară aleasă, dar, nefiind dornic de căsnicie, chiar în noaptea nunţii, Alexie a părăsit casa părintească şi a plecat la Edesa, unde a trăit 18 ani în smerenie, cerşind şi rugându-se neîncetat. Când oamenii au început să-l recunoască drept un om sfânt, temându-se de slava deşartă, el a plecat spre Tarsul Ciliciei.

Calendar ortodox martie 2025

Calendar ortodox martie 2025

(sursa foto: patriarhia.ro)

Citește și: VIDEO „Nu înseamnă doar mâncare”. Postul, între alimentație și rugăciune

Din cauza unui naufragiu, corabia l-a purtat înapoi la Roma. Văzând într-o astfel de întâmplare voia lui Dumnezeu, a decis să revină la casa părintească sub chip de străin. A locuit acolo 17 ani, necunoscut de nimeni, fiind batjocorit de servitori şi trăind în rugăciune şi pocăinţă.

Când i-a sosit ceasul trecerii la Domnul, Sfântul Alexie a scris o scrisoare, pe care a strâns-o într-o mână, şi şi-a dat sufletul la 17 martie.

O descoperire dumnezeiască a avut loc în Biserica celor Doisprezece Apostoli, prin care Dumnezeu a poruncit ca "omul lui Dumnezeu" să fie căutat.

Imparatul şi patriarhul au descoperit că era chiar fiul dregătorului Eufimian, care trăise ca un cerşetor în curtea tatălui său. După citirea scrisorii sale, mulţi au fost cuprinşi de uimire, iar trupul sfântului a devenit izvor de tămăduiri, răspândind un mir bine-mirositor.

Citește și: Rugăciune către Sfântul Haralambie: Te apără de boli și aduce sănătate pentru familia ta

Trupul său a fost îngropat cu cinste în Biserica "Sfântul Apostol Petru", iar de atunci, credincioşii îl cinstesc ca pe un mare sfânt, model de smerenie şi lepădare de sine.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...