Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 2 ianuarie 2024?
Calendar ortodox 2 ianuarie 2024. Este sărbătoare mare în a doua zi a anului. Iată ce sfânt important este cinstit marți, pe 2 ianuarie, în Biserica Ortodoxă!
Calendar ortodox 2 ianuarie 2024. Este sărbătoare mare în a doua zi a anului. În fiecare an, pe data de 2 ianuarie, este cinstit Sfântul Serafim de Sarov, în Biserica Ortodoxă.
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut la 19 iulie 1759, în oraşul Kursk din Rusia.
A rămas orfan de tata la vârsta de 3 ani. La vârsta de 17 ani a ales să îmbrăţişeze viaţa monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. Îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să îşi petreacă restul vieţii în Mănăstirea Sarovului, potrivit crestinortodox.ro. Pe data 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului.
A primit numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la vârsta de 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah. Imediat după aceasta, când a împlinit 16 ani de mănăstire Sfântul Serafim s-a retras într-o chilie, pe malul râului Sarovka.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: VIDEO- Predica din biserică a lui Popa Dorian a stârnit zeci de controverse
A revenit în mănăstire în anul 1810. Timp de aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferinţă în urma căreia întreg trupul se umflă din cauza reţinerii apei din corp. Sfântul Serafim le-a spus celor din obştea mănăstirii: „M-am predat pe mine însumi adevăratului Doctor al sufletelor şi al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, şi Preacuratei Sale Maici.
Dăruiţi-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfânta Euharistie). Împărtăşit în chilia sa, Serafim se însănătoşi grabnic în urma apariţiei Maicii Domnului, înconjurată de Sfântul Petru şi Ioan Evanghelistul, care, arătând spre cel ce zăcea în pat a zis: „El este unul dintre ai noştri", atingând cu sceptrul său şoldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toată apa afară.
Pe data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov s-a stins din viață în timpul rugăciunii. A fost găsit în genunchi, cu mâinile încrucișate pe piept în fața icoanei Maicii Domnului.