Pe 21 iunie 2024, în Calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Mucenic Iulian 

Calendarul ortodox 21 iunie 2024: Cine a fost Sfântul Mucenic Iulian?

Sfântul Mucenic Iulian s-a născut într-o familie de nobili și a trăit în Tarsul Ciliciei în vremea persecuțiilor ordonate de împăratul Dioclețian. La vârsta de 18 ani, Iulian a fost supus la un an de torturi brutale, autoritățile încercând să-l facă să renunțe la credința sa în Hristos.

În timpul acestor suferințe, mama sa a fost arestată și forțată să-și convingă fiul să se lepede de credință. Însă, ea l-a îndemnat să accepte moartea cu bucurie, nădejde și mulțumire.

Sfântul Iulian a fost condamnat la o moarte crudă: a fost legat într-un sac plin cu șerpi veninoși și aruncat în mare. După martiriul său, valurile mării au adus sfintele sale moaște la mal, iar credincioșii le-au găsit și le-au îngropat cu cinste la Alexandria, în anul 290. 

Moaștele au fost ulterior mutate la Antiohia, unde au continuat să fie cinstite de creștini.

Citește și: Ce se dă de pomană la Moșii de vară în 2024, înainte de Rusalii

În predica sa despre Sfântul Mucenic Iulian, Sfântul Ioan Gură de Aur a elogiat curajul și sfințenia tânărului mucenic, spunând: "Din gura mucenicului ieșea glasul lui cel sfânt, iar împreună cu glasul și o lumină care lumina mai puternic decât razele soarelui.

[...] Luați un om bolnav, indiferent cât de groaznic, un posedat de diavol sau care și-a pierdut mințile, și aduceți-l la racla în care se odihnesc rămășițele sfinte ale acestui sfânt, și veți vedea cum demonul sare și fuge de la om, ca și ars de foc".

Astfel, viața și martiriul Sfântului Mucenic Iulian rămân o mărturie puternică a credinței și curajului în fața persecuțiilor, inspirându-i pe creștinii de pretutindeni să își păstreze nădejdea și credința în Dumnezeu.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Calendar ortodox iunie 2024

Calendar ortodox iunie 2024

[Sursa foto: crestinortodox.ro / freepik]

Citește și: Rusaliile 2024 se sărbătoresc pe 23 și 24 iunie. Tradiții și obiceiuri pentru Pogorârea Sfântului Duh

În Calendarul ortodox pe 21 iunie 2024 se mai face pomenirea:

- Sfântului Mucenic Afrodisie;

- Sfântului Mucenic Terentie, episcopul Iconiei;

- Sfântului Mucenic Iulian Egipteanul;

- Sfântului Mucenic Nichita Nisireanul;

Sursa: www.crestinortodox.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si