
1 din 2 | Sărbătoare 23 martie 2025: Sfântul Mucenic Nicon

2 din 2 | Calendar ortodox martie 2025
Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 23 martie 2025!
Pe data de 23 martie 2025, în Calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Mucenic Nicon și pe cei 199 de ucenici ai săi. Această zi este dedicată cinstirii memoriei unui sfânt care a trăit în secolul al XIII-lea și a suferit martiriul pentru credința în Hristos.
Viața Sfântului Nicon
Sfântul Nicon s-a născut în Neapole, dintr-un tată păgân și o mamă creștină. De tânăr, a devenit ofițer roman și s-a remarcat prin curajul său în timpul unui război.
După război, a ajuns la Cizic, unde a fost botezat de episcopul Teodosie. După ce a devenit creștin, s-a retras într-o mănăstire, dedicându-se studiului și ascezei. La trei ani după botez, a fost hirotonit preot, iar mai apoi episcop.

Calendar ortodox martie 2025
Misiunea și martiriul Sfântului Nicon
După moartea mamei sale, Sfântul Nicon s-a mutat în Sicilia, unde a predicat Evanghelia. Aici, el a adunat în jurul său 199 de monahi care l-au urmat în credința creștină.
În acea perioadă, a izbucnit o prigoană cruntă împotriva creștinilor, iar prințul Quintianus l-a prins pe Nicon însoțit de ucenicii săi.Sfântul Nicon și cei 199 de monahi au fost supuși la torturi groaznice. Ucenicii săi au fost decapitați, iar Sfântul a fost bătut, jupuit de viu și legat de coada unui cal, care a fost lăsat să alerge pe un teren accidentat. Deși a supraviețuit acestor chinuri cumplite, în cele din urmă a fost decapitat.
Citește și: În curând se deschide Târgul de Paște din Craiova 2025! Tema evenimentului este ”Alice în Țara Minunilor”
Trupul său a fost descoperit printr-o minune: un pazitor de turme, posedat de un duh necurat, s-a atins de rămățițele sfântului și s-a vindecat pe loc. Această minune a fost vestită, iar creștinii au luat trupul sfântului Nicon și l-au îngropat cu cinste.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.