In articol:
Pe 3 iulie 2024, în Calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Mucenic Iachint.
Calendarul ortodox 3 iulie 2024: Cine a fost Sfântul Mucenic Iachint
Sfântul Mucenic Iachint a fost un martir care și-a dat viața pentru credința sa în timpul domniei împăratului Traian (98-117).
Într-o perioadă în care creștinismul era văzut ca o amenințare pentru Imperiul Roman, Sfântul Iachint a ales să își manifeste credința în Hristos, refuzând să aducă jertfe idolilor. Gestul său a atras mânia împăratului Traian, care a ordonat ca Iachint să fie bătut și biciuit înainte de a fi aruncat în temniță.
Citește și: Rugăciune puternică înainte să călătorești cu avionul. Cum să te rogi pentru toată familia
În închisoare, Sfântului Iachint i s-a oferit doar carnea jertfită idolilor drept hrană, dar el a refuzat să se hrănească cu aceste alimente necurate, preferând să îndure foamea decât să-și trădeze credința. Refuzul său de a mânca i-a adus moartea, dar nu înainte ca un miracol să fie martor al credinței sale neclintite.
Unul dintre străjeri, intrând după obicei în temniță pentru a-i aduce hrana, a fost martorul unui fenomen divin. Temnița a fost luminată într-un mod minunat și doi îngeri au fost văzuți lângă Sfântul Iachint. Un înger îl acoperea cu o haină prealuminoasă, iar celălalt îi punea pe cap o cunună preaminunată. Această viziune a confirmat sfințenia și martiriul lui Iachint.
Citește și: Cea mai puternică rugăciune pentru copii
Imparatul Traian, în ura sa față de creștini, a poruncit ca trupul neînsuflețit al Sfântului Iachint să fie aruncat într-un loc pustiu pentru a fi devorat de animalele sălbatice. Cu toate acestea, Dumnezeu a avut alte planuri. Moaștele sfântului au fost recuperate din pustie de preotul Timotei, o rudă a mucenicului. Timotei a adus moaștele într-un loc de venerare, asigurându-se că sacrificiul Sfântului Iachint nu va fi uitat.
Sursa: crestinortodox.ro