In articol:
Pe 6 iulie 2024, în Calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Sfântul Sisoe cel Mare.
Calendarul ortodox 6 iulie 2024: Cine a fost Sfântul Sisoe cel Mare
Sfântul Sisoe cel Mare este unul dintre marii sfinți ai creștinismului, cunoscut pentru viața sa ascetică și pentru darurile divine primite.
Se spune că postea atât de mult încât ajungea să nu mănânce nimic timp de mai multe zile. Datorită dedicării sale neclintite față de Dumnezeu și vieții sale de rugăciune, el a devenit un far spiritual pentru mulți creștini care căutau luminarea și vindecarea.
Una dintre cele mai remarcabile minuni ale Sfântului Sisoe implică învierea unui copil. Într-o zi, un om se îndrepta cu fiul său spre chilia Sfântului Sisoe pentru a primi binecuvântare. Pe drum, copilul a murit, dar tatăl, încredințat de harurile Sfântului, nu s-a tulburat și și-a continuat drumul. Ajuns la chilia Sfântului Sisoe, bărbatul a intrat cu copilul mort în brațe și a căzut la pământ cerând binecuvântare.
Citește și: Cea mai puternică rugăciune pentru copii
Sfântul Sisoe, neștiind că băiatul era mort, i-a spus tatălui său simplu:
Ridica-te și du-te afară!
În acel moment, copilul s-a ridicat și a ieșit afară, spre uimirea tatălui său. Tatăl, profund impresionat, i-a povestit Sfântului Sisoe despre minunea care tocmai se întâmplase. Cu smerenie, Sfântul Sisoe i-a cerut să nu povestească nimănui despre cele petrecute până la moartea sa.
Citește și: Rugăciune puternică înainte să călătorești cu avionul. Cum să te rogi pentru toată familia
Sursa: crestinortodox.ro