Pe 6 mai 2024, în prima zi de Paște, conform Calendarului ortodox, celebrăm Învierea Domnului și pe Sfântul și dreptul Iov. Este cruce roșie în Calendarul ortodox.

În această zi, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Cuvioși Mamant, Pahomie, Ilarion, Sfântul Mucenic Dimitrion, Sfinții Mucenici Danax, Mesir și Terinos, Sfântul Mucenic Donat și pe Sfântul Mucenic Varvar.

Sfântul și dreptul Iov este celebrat în a doua zi de Paște, pe 6 mai 2024, în Calendarul ortodox

Sfântul și dreptul Iov, sărbătorit în acest an în a doua zi de Paște, a trăit în Avsitida, între Arabia și Idumeea. Tatăl său era Zaret, iar mama lui era Vosora.

Despre Iov se știe că a fost unul dintre cei mai mari și mai drepți ai Vechiului Testament, alături de Noe și Daniel. Sfântul Iov a fost un om cinstit, drept și cu frică de Dumnezeu, dar și foarte bogat.

sfantul si dreptul iov

Sfântul și dreptul Iov este cinstit pe 6 mai 2024, în a doua zi de Paște, conform Calendarului ortodox.

[Sursa foto: Ziarul Lumina]

Citește și: Tradiții și obiceiuri interesante de Paște, în întreaga lume. Sărbătoarea Învierii Domnului a adus bucuria în sufletul creștinilor din mai multe țări

Pe când a împlinit vârsta de 70 de ani, Dumnezeu a lăsat ca asupra lui să cadă ispitele diavolului. Într-o zi, acesta și-a pierdut toată averea și în aceeași zi i-au murit toți copiii. Apoi, el s-a îmbolnăvit, iar trupul său s-a transformat într-o rană mare.

Cu toate acestea, Iov nu l-a criticat pe Dumnezeu, ci a îndurat toate cele, până la finalul vieții sale.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

După câte a îndurat, Dumnezeu a decis să îi reîntoarcă sănătatea și i-a dat bogății mai mari decât avea înainte. Acesta i-a dăruit și șapte fii și trei fiice. Sfântul Iov a trăit apoi încă 170 de ani după aceea și a ajuns până la vârsta de 248 de ani. În toți anii săi de viață pe pământ, acesta a ținut mereu cu Dumnezeu.

Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 6 mai 2024, în a doua zi de Paște

„Şi acum Te rugăm, Stăpâne, pentru robii Tăi aceştia (N), care vin sub acoperământul casei Tale celei sfinţite, primeşte pocăinţa lor şi‑i iartă pe dânşii, pentru învierea Ta, de mulţimea păcatelor celor nenumărate, ştiute şi neştiute, de voie şi fără de voie; curăţeşte‑i ca pe desfrânata ce plângea, şi ca pe Petru care se lepădase şi plângând cu amar iarăşi l‑ai primit.

Primeşte smerenia şi mărturisirea robilor Tăi, precum ai primit pe vameşul care cu suspin se ruga. Pune frica Ta în inimile lor ca să se teamă de Tine şi să Te iubească din toată inima lor. Dă‑le lor să păzească toate poruncile Tale în toate zilele vieţii lor, umblând după voia Ta.

Învredniceşte‑i pe dânşii fără osândă să vină şi să se împărtăşească cu preacuratul Tău Trup şi cu cinstitul Tău Sânge, ca, primindu‑le cu vrednicie, să fie părtaşi împărăţiei Tale, lăudându‑Te şi slăvindu‑Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.” (sursa: Fanatik.ro)

carte cu rugaciuni si lumanare

Pe 6 mai 2024, în a doua zi de Paște, este cruce roșie în Calendarul ortodox.

[Sursa foto: Vecteezy]

Citește și: Răspunsuri pentru mesajele și urările de Paște primite în 2024

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște

A doua zi de Paște este dedicată întâlnirii cu nașii sau finii. Creștinii merg cu un coș plin de mâncăruri tradiționale la aceștia și se ospătează reciproc, după cum spune tradiția. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

În această zi, copiii merg acasă, la părinți și petrec timp alături de aceștia.

În această zi, ouăle se ciocnesc cap cu dos, conform capital.ro

Se spune că în a doua zi de Paște, băieții trebuie să stropească fetele din sat cu apă. Obiceiul se practică în amintirea readucerii la viață a fetei de evreu care a leșinat atunci când a aflat despre învierea lui Iisus Hristos.

Se spune că cei ce mor în a doua zi de Paște nu mai au parte de Judecata de Apoi, iar în această zi, porțile iertării și ale raiului ar fi deschise.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si