Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 8 ianuarie 2024?
Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 8 ianuarie 2024? Creștinii ortodocși din România pomenesc imediat după Bobotează și Sf. Ioan mai mulți sfinți și mucenici, între care și pe Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitu şi Sfânta Cuvioasă Domnica.
Author: Sorin Negru vineri 05 ianuarie 2024 , 15:53
Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe data 8 ianuarie 2024: sunt pomeniți Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul, Sfânta Cuvioasă Domnica și alți sfinți și mucenici.
Calendar ortodox 8 ianuarie 2024- Cine este Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul s-a născut la mijlocul veacului al VI-lea, din părinți creștini.
Era originar din Cipru, dar a fugit în Țara Sfântă după ce i-au murit părinții și unchiul său a vrut să-l căsătorească cu o tânără pe care nu o cunoștea.
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul a primit de la Dumnezeu mari daruri duhovnicești cu care alunga duhurile necurate tămăduindu-i de acestea pe cei bolnavi.
De unde îi vine numele de Hozevitul
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul a venit la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi tuturor Locurilor Sfinte.
Acolo se afla deja fratele lui mai mare, Heraclid, care pustnicea în Lavra Kalamon, situată nu prea departe de locul Botezului Domnului, între Ierihon și Iordan.
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde a primit şi numele de Hozevitul.
Când a simtit ca trebuie sa treaca la cele vesnice, l-a chemat pe ucenicul său. Acesta, fiind ocupat cu pelerinii prezenti in manastire, nu a putut ajunge de indata la chemarea lui.
Dar batranul l-a asteptat si a murit numai dupa ce si-a imbratisat ucenicul si a spus de trei ori: “Iesi, suflete al meu si mergi la Domnul”.
Cine este Sfânta Cuvioasă Domnica
Sfânta Cuvioasă Domnica a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), până în zilele împăraţilor Leon cel Mare şi Zenon.
Era din Cartagina şi fiind încă păgână a mers la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare şi s-a înfăţişat înaintea Arhiepiscopului Nectarie (381-397).
Acesta văzând că ea doreşte să urmeze lui Hristos a botezat-o şi, astfel, Sfânta Domnica a luat asupra sa viaţa şi chipul călugăresc. Ajungând la adânci bătrâneţi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, s-a mutat la cer.
Calendar ortodox 8 ianuarie 2024
Tot pe data de 8 ianuarie 2024 facem pomenirea mai multor sfinți și mucenici: - Sfântul Macarie Macris; - Sfântul Cuvios Emilian Marturisitorul; - Sfinții Mucenici Iulian și Vasilisa; - Sfinții mucenici care au crezut prin Sfântul Iulian; - Sfântul Sfințitul Mucenic Carterie; - Sfântul Chir, arhiepiscopul
Constantinopolului; - Sfântul Attic, patriarhul Constantinopolului; - Sfântul Prooroc Sameu Elamiteanul; - Sfântul Agaton; - Sfinții Mucenici Teofil, diaconul, și Eladie.