Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 9 iunie 2026?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 9 iunie 2026!

În Calendarul ortodox, la data de 9 iunie 2026, este prăznuiy Sfântul Chiril al Alexandriei, unul dintre cei mai importanți teologi și apărători ai dreptei credințe din istoria Bisericii creștine.

Cine a fost Sfântul Chiril al Alexandriei?

Sfântul Chiril s-a născut în jurul anului 370 și a provenit dintr-o familie cu puternice legături bisericești. El a fost nepotul arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, pe care avea să-l urmeze în scaunul episcopal.

După moartea unchiului său, a fost ales întâistătător al Bisericii din Alexandria la 18 octombrie 412, la doar patru zile de la trecerea acestuia la cele veșnice.

De-a lungul păstoririi sale, Sfântul Chiril s-a remarcat prin activitatea sa teologică și prin apărarea învățăturii autentice a Bisericii, într-o perioadă marcată de numeroase dispute doctrinare.

Una dintre cele mai importante contribuții ale Sfântului Chiril al Alexandriei a fost combaterea învățăturii promovate de Nestorie, patriarhul Constantinopolului.

Acesta susținea că în Hristos există două persoane distincte: una dumnezeiască, a Fiului lui Dumnezeu, născut din veșnicie din Tatăl, și una omenească, a lui Iisus Hristos, născut din Fecioara Maria.

Citește și: Rugăciune făcătoare de minuni şi grabnic ajutătoare către Sfântul Mina

Potrivit acestei concepții, Fecioara Maria nu putea fi numită „Născătoare de Dumnezeu”, ci doar „Născătoare de om”.

Biserica a considerat însă această învățătură contrară Sfintei Scripturi și credinței apostolice.

Sfântul Chiril a apărat cu fermitate învățătura potrivit căreia în Hristos există două firi – dumnezeiască și omenească – unite fără despărțire într-o singură persoană, cea a Fiului lui Dumnezeu. În consecință, deoarece aceeași Persoană divină Se naște ca om din Fecioara Maria, aceasta este pe drept numită „Theotokos”, adică „Născătoare de Dumnezeu”.

Învățătura susținută de Sfântul Chiril a fost confirmată oficial în cadrul Sinodului al III-lea Ecumenic, desfășurat la Efes în anul 431. Părinții sinodali au respins doctrina nestoriană și au recunoscut în mod solemn titlul de „Theotokos” acordat Maicii Domnului.

Acest moment a reprezentat una dintre cele mai importante victorii teologice ale creștinismului, contribuind la clarificarea învățăturii despre persoana lui Iisus Hristos și despre rolul Fecioarei Maria în planul mântuirii.

După o viață dedicată slujirii Bisericii și apărării credinței ortodoxe, Sfântul Chiril al Alexandriei a trecut la cele veșnice în anul 444.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri