Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 9 octombrie 2024? Este prăznuit un apostol care a murit pe cruce
Sfântul Apostol Iacob e prăznuit pe data de 9 octombrie. Acesta a fost unul dintre apostolii lui Hristos.
Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu a fost fratele Apostolului Matei. Acesta a propovăduit Evanghelia în sudul Palestinei și în Egipt. Potrivit tradiției creștine, Sfântul Iacob a murit prin răstignirea pe cruce.
Datorită lucrării sale de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, mulți păgâni au devenit creștini și au crezut în Hristos. Prin dedicarea Sfântului Iacob au fost ridicate biserici și au fost hirotoniți preoți.
Apostole Sfinte Iacov, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mână dă-mi, de Dumnezeu văzătorule, ucenice al lui Hristos, Apostole Iacov, mie celui ce încep a lăuda cinstit praznicul tău; străluceşte-mi şi luminează-mi inima, cu rugăciunile tale.
Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu repejunile Dumnezeieştii înţelepciuni fiind adăpat, râu ai ieşit, ca din Raiul desfătării şi ai adăpat cu adevărat faţa pământului cu curgerile dreptei credinţe, preaînţelepte.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu preasfinţită ceată a ucenicilor lui Hristos te-ai unit, Sfinte Apostole Iacov, împlinind numărul celor doisprezece; cu care împreună stând înaintea Stăpânului, adu-ţi aminte de noi.
Citeste si Biserica Ortodoxă Română, în doliu! Părintele Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a murit
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine, Preasfântă Fecioară, Domnul, Cel Ce a întins cerul şi a întemeiat pământul, Cer Pământesc nouă te-a arătat, Cel Ce a ieşit din tine cu Trup.
Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luând învederat harul Dumnezeiescului Duh, te-ai arătat celor dintru întuneric, ca un Luceafăr de dimineaţă, cuvioase părinte, vestind tuturor arătarea Soarelui Celui Înţelegător.
Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Piciorul tău a stat arătat întru îndreptare, fericite, lângă Împăratul Cel Preabun şi Drept, săltând, foarte bucurându-se şi umblând pe cărarea cea cerească.
Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de început, Care a făcut toate cu Dumnezeiască Putere, Cel mai Adevărat Învăţător de Taine L-ai avut, Sfinte Apostole Iacov, îndreptându-te pe tine la Cunoştinţa Cea Adevărată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Marie, Nădejdea tuturor celor ce nădăjduiesc spre tine, care ai născut pe Cuvântul, Cel Ce S-a Întrupat pentru noi, scapă-ne de feluri de ispite şi de nevoi, Preacurată. Amin.