Pe data de 10 decembrie 2023, în  Calendarul ortodox, este sunt celebrați Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf.

Tot în această zi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ghemel, Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu, Sântului Mucenic Teotecn, Sfântului Mucenic Marian și Sfântului Eugeniu.

mână

Consultă Calendarul ortodox pentru luna decembrie 2023.

[Sursa foto: Unsplash]

Cine au fost Mucenicii Mina, Ermoghen și Eugraf, sfinții celebrați pe 10 decembrie în Calendarul ortodox?

Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf au trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. 

Sfinții Mina și Ermoghen s-au născut amândoi la Atena. Cei doi au locuit în Bizant și erau în slujba împăratului Maximian. Mina era cunoscut pentru marea sa învățătură și darul elocvenței și a fost trimis de către împărat la Alexandria pentru a restabili liniștea orașului. Sfântul Mina a mers și a făcut întocmai, însă pe creștini i-a lăsat în pace, el însuși fiind creștin. După ce a aflat ce s-a întâmplat, împăratul l-a trimis și pe Ermoghen să-l convingă pe Mina să renunțe la creștinism și să îi persecute pe creștini.

Ermoghen l-a ascultat pe împărat și i-a îndeplinit ordinul. El l-a adus pe Sfântul Mina în fața judecătorului, tăindu-i picioarele și limba, scoțându-i ochii și apoi aruncându-l în închisoare. Însă, acolo, Iisus Hristos s-a pogorât la Sfântul Mina. El l-a văzut pe acesta și l-a vindecat, iar Ermoghen s-a convertit și el la creștinism, fiind botezat de Sf.

Mina.

Apoi, Ermoghen a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și a fost numit Episcop al Alexandriei. Împăratul i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite. Fiind martor la vitejia celor doi, secretarul și prietenul Sfântului Mina, Eugraf, a stat înaintea tribunalului și i-a strigat împăratului: „Și eu sunt creștin!”

Auzind cuvintele, împăratul l-a decapitat pe Sf. Eugraf, iar apoi a ordonat călăilor să-i decapiteze și pe Sfinții Mina și Erghemon.

Împăratul a poruncit apoi ca moaștele sfinților să fie închise într-un cufăr de fier și să fie aruncat în mare. Cu toate acestea, cufărul a plutit, iar după 20 de zile acesta a ajuns la Caledon.

După mai multe secole, ele și-au arătat puterea printr-un mare număr de minuni și au mărturisit că Sf. Duh este prezent în trupurile sfinților, potrivit crestinortodox.ro

sfintii mucenici mina, erghemon si eugraf

Cine au fost Mina, Erghemon și Eugraf, sfinții prăznuiți pe 9 decembrie 2023 în Calendarul ortodox?

[Sursa foto: crestinortodox.ro]

Calendar ortodox pentru luna decembrie 2023

10 D Sfântul Mucenic Evgraf; Sfântul Mucenic Ermoghen; Sfântul Mucenic Mina
✝) Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) Ap. Efeseni 6, 10-17 Ev. Luca 13, 10-17 glas 2, voscr. 5

Citește și:   În ce zile din decembrie 2023 nu se spală?

11 L Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul; Sfântul Cuvios Luca cel Nou Ap. II Timotei 2, 20-26 Ev. Luca 19, 37-44

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

12 M     ✝) Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei; Sfântul Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Mucenic Sinet Ap. II Timotei 3, 16-17; 4, 1-4 Ev. Luca 19, 45-48

13 M     ✝) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei✝ Sfântul Mare Mucenic Orest ✝ Sfântul Mare Mucenic Mardarie ✝ Sfântul Mare Mucenic Evghenie ✝ Sfântul Mare Mucenic Auxentie ✝ Sfântul Mare Mucenic Eustratie; Sfânta Muceniță Lucia, fecioara; Sfântul Cuvios Gherman de Alaska; Sfânta Cuvioasă Otilia Ap. II Timotei 4, 9-22 Ev. Luca 20, 1-8

14 J Sfântul Mucenic Arian; Sfântul Mucenic Calinic; Sfântul Mucenic Evhie; Sfântul Mucenic Levchie; Sfântul Mucenic Apolonie; Sfântul Mucenic Tirs; Sfântul Mucenic Filimon Ap. Tit 1, 5-14 Ev. Luca 20, 9-18

15 V Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei; Sfântul Cuvios Pavel; Sfânta Muceniță Suzana; Sfânta Muceniță Antia Ap. Tit 1, 15-16; 2, 1-10 Ev. Luca 20, 19-26

16 S Sfânta Teofana Împărăteasa; Sfântul Proroc Agheu; Sfântul Mucenic Marin Ap. Efeseni 1, 16-23 Ev. Luca 12, 32-40

17 D Sfântul Proroc Daniel și Sfinții trei tineri Anania, Azaria și Misail; Sfântul Dionisie din Zakynthos; Sfinții Cuvioși Atanasie, Nicolae și Antonie, ctitorii Mănăstirii Vatoped; Sfântul Mucenic Avacum, diaconul
✝) Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină) Ap. Coloseni 3, 4-11 Ev. Luca 14, 16-24 glas 3, voscr. 6

18 L     ✝) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sfântul Mucenic Sebastian, Sfântul Ierarh Modest (Patriarhul Ierusalimului), Sfânta Muceniță Zoe Ap. Evrei 3, 5-11; 17-19 Ev. Luca 20, 27-44

19 M Sfântul Mucenic Bonifatie, Sfântul Mucenic Trifon, Sfânta Cuvioasă Aglaia, Sfântul Ierarh Grichentie, Episcopul Etiopiei Ap. Evrei 4, 1-13 Ev. Luca 21, 12-19 

Citește și:    Sărbătorile de iarnă în România: Ce tradiții trebuie să respecte românii?

20 M Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, Sfântul Ioan de Kronstadt, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Novgorod, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” Ap. Evrei 5, 11-14; 6, 1-8 Ev. Luca 21, 5-8; 10-11; 20-24

21 J Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia, Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Sfântul Mucenic Temistocle Ap. Evrei 7, 1-6 Ev. Luca 21, 28-33

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

22 V      ✝) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, Sfânta Mare Muceniță Anastasia, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Sfânta Muceniță Teodota Romana, Sfântul Mucenic Hrisogon     (Zi aliturgică)

23 S Sfântul Nifon, Episcop de Constanțiana, Sfinții 10 Mucenici din Creta, Sfântul Cuvios NaumÎnainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Sfântul Ierarh Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei, Sâmbăta dinaintea Naşterii Domnului Ap. Efeseni 2, 11-13 Ev. Luca 13, 19-29

24 D Sfânta Muceniță Eugenia, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului
✝) Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), (Ajunul Crăciunului) Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40 Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului)glas 4, voscr. 7

25 L     (✝) Nașterea Domnului (Crăciunul) Ap. Galateni 4, 4-7 Ev. Matei 2, 1-12

26 M     ✝) Soborul Maicii Domnului✝) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, Sfântul Mucenic Eftimie, Episcopul Sardelor, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ostrobramsk- Vilnius”, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Betleemita, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele...”, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Trei Bucurii”, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Milostiva”;Ap. Evrei 2, 11-18 Ev. Matei 2, 13-23

27 M     ✝ Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul Ap. Evrei 10, 1-18 Ev. Marcu 8, 30-34 (Harți)

28 J Sfântul Simon Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonos Petras, Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia, Sfântul Sfinţit Mucenic Glicherie preotul, Sfântul și Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria, Ap. Evrei 10, 35-39; 11, 1-7 Ev. Marcu 9, 10-15

29 V Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod, Sfântul Cuvios Marcel, Sfântul Cuvios Tadeu Ap. Evrei 11, 8-16 Ev. Marcu 9, 33-41 (Harți)

30 S Sfânta Muceniță Anisia fecioara, Sfântul Cuvios Leon, arhimandritul Sfânta Cuvioasă Teodora din Cezareea Sfântul Cuvios Zotic; Sâmbăta după Naşterea Domnului, Ap. Efeseni 5, 1-8 Ev. Luca 14, 1-11

31 D Sfântul Mucenic Hermes, Sfânta Cuvioasă Melania Romana, Odovania praznicului Naşterii Domnului
✝) Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt) (Slujba în noaptea trecerii dintre ani) Ap. Galateni 1, 11-19 Ev. Matei 2, 13-23 glas 5, voscr. 8


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si