Ce se întâmplă acum cu Diana, tânăra de 24 de ani, aflată în moarte cerebrală în spital la Sibiu! Decizie de ultimă oră a medicilor

Diana Ghișoiu a împlinit 24 de ani săptămâna trecută, însă de la începutul lunii ea se află în moarte cerebrală după ce a fost diagnosticată cu meningită.

 

Povestea Dianei Ghișoiu a fost făcută publică la începutul săptămânii trecute, când familia a lansat un strigăt de ajutor după ce medicii au declarat că vor să o deconecteze de la aparate pe tânăra aflată în moarte cerebrală. Diana se afla în această stare din 6 ianuarie, la puțin timp după ce a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Sibiu.

Mama Dianei speră într-un miracol care să-i salveze fata.

Iar, săptămâna trecută, când unul dintre medici a sugerat ideea unui transplant de sânge, femeia a văzut speranța, numai că șeful secției a refuzat inițial acest tratament și i-a spus părintelui că nu există șanse.

Citeste si: Diana Mihaela îi cere lui Dumnezeu să moară pentru a scăpa de suferință! Povestea tragică a unei fetițe de doar 11 ani

Se întâmpla chiar în ziua în care Diana împlinea 24 de ani, iar campania făcută de atunci pe paginile de socializare, a schimbat decizia mai marilor din spital. (Vezi aici cum a ajuns Diana la spital)

Astfel, medicii au decis să-i facă transfuzie de sânge Dianei, chiar dacă ei susțin că acest lucru nu o mai poate ajuta. Tot medicii au decis că nu o vor deconecta pe Diana de la aparate până când inima acesteia nu va ceda sau familia nu va cere acest lucru.

”Pe aceste considerente, pacientei i s-a administrat transfuzia, pentru a nu lăsa nici un fel de dubiu în legătura cu valorificarea oricărei șanse (chiar iluzorii) de a salva o viață. Pe baza acelorași considerente, pacienta nu a fost deconectată de la aparate, cu toate că sunt îndeplinite condițiile legale menționate de Ordinul 1170/2014, art.1 ind.2”, potrivit comunicatului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Directorul spitalului, Cornel Benchea a promis că Diana va fi ţinută pe aparate cât va fi posibil.

Citeste si: Ultimele imagini cu Diana, tânăra aflată în stare gravă, căreia i se refuză transfuzia! Ce făcea cu doar câteva zile înainte de a ajunge la spital

Decizia medicilor în cazul Dianei! Ce sunt ”semnele” văzute de familie în cazul tinerei aflate în moarte cerebrala

Medicii susțin însă că din nefericire orice mic semn pe care pare că îl dă Diana și de care familia se agață cu disperare, nu reprezintă altceva decât nişte ”reflexe spinale”.

”Reflexele prezentate de pacientă sunt reflexe spinale, care pot rămâne neafectate. Precizăm totodată că moartea cerebrală nu trebuie confundată cu starea comatoasă. Ne exprimăm întreaga compasiune familiei şi suntem solidari cu aceasta în ceea ce privește speranța că o minune se va întâmpla şi situația pacientei se va îmbunătăți, cu toate că datele medicale nu ne permit să anunțăm o astfel de speranță”, precizează reprezentanții Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

 


Autor
Îți Recomandăm Și...