In articol:
Apa are o mulțime de beneficii pentru organism, de la hidratarea întregului corp și până la eliminarea toxinelor. Totuși, consumul de apă în timpul mesei face ca părerile anumitor persoane să fie împărțite. Totuși, specialiștii spun că apa băută în timpul mesei este mai puțin periculoasă decât să nu se bea apă deloc.
Pentru ca organismul să nu se deshidrateze este recomandat ca în timpul mesei să fie consumat un mic pahar cu apă.
Citește și: VIDEO Doi bărbați, cu brânza, roșiile și cârnații în avion. Imaginile au ajuns pe tot internetul
Apa în timpul mesei nu influențează digestia
Unele voci spun că apa consumată în timpul mesei ar dilua sucurile gastrice și astfel acestea nu ar mai putea digera mâncarea, dar acest lucru este doar un mit. Specialiștii avertizează că nu există dovezi în această privință, iar un om sănătos poate consuma apă de fiecare dată când simte nevoia.
„Nu există dovezi că apa diluează sau slăbește sucurile gastrice și nici că interferează cu digestia. De fapt, consumul de apă în timpul sau după mâncare ajută procesul digestiv”,
Prin urmare, consumul de apă în timpul meselor nu are nici măcar un efect negativ asupra sănătății.
„Faptul că bei apă în timpul mesei nu influențează în niciun fel digestia. Poți bea apă ori de câte ori ai nevoie. Eu asta le recomand pacienților mei. I-am auzit și eu pe unii spunând că nu e bine să bei apă în timpul mesei.
Sunt două reguli care trebuie respectate în timpul mesei: Prima este ca persoana să mănânce ceea ce îi priește și ceea ce îi place, iar a doua regulă este să mănânce puțin odată și mai des și să evite mesele foarte copioase, în special înghesuite la finalul zilei”, spune și doctorul Carol Stanciu, gastroenterolog, profesor universitar și fondatorul Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie din Iași.