Ce semnificație are grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei?
Iată care este semnificația grâului, pe care creștinii obișnuiesc să îl pună la încolțit de Sf. Andrei! Tradiții și superstiții în ziua de Sfântul Andrei!
Anual, pe data de 30 noiembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, care este considerat ocrotitorul românilor.
Există multe tradiții legate de această sărbătoare, dar cea mai cunoscută dintre ele este cea legată de punerea grâului la încolțit. Se crede că în funcție de cât de înalte și groase cresc firele de grâu până de Anul Nou, atâta sănătate și noroc va avea în anul următor persoana care a pus semințele la încolțit.
Grâul de Sf. Andrei care se pune la încolțit ne poate arăta cum ne va merge în noul an. Grâul pe care îl punem la încolțit reprezintă una dintre cee mai cunoscute tradiții de Sf. Andrei.
Potrivit tradiției populare, în noaptea de Sfântul Andrei se pun câteva boabe acoperite de un strat subțire de pământ într-o farfurioară sau ghiveci pentru fiecare membru al familiei. Fiecare membru va fi responsabil de bunăstarea lui.
Astfel, în funcție de cum va crește grâul, așa va fi și următorul an pentru respectivul membru de familie. Grâul pus la încolțit de această sărbătoare arată și dacă persoana respectivă va avea parte de noroc și sănătate în noul an.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Din moși strămoși se mai spune că aspectul grâului pus de Sfântul Andrei spune ceva și despre recoltele anului agricol ce urmează: un grâu frumos înseamnă o recoltă bogată.
Dacă până la Revelion grâul va rezista, iar firele vor fi înalte și puternice, anul care vine va aduce bucurie din belșug persoanei care a plantat grâul.
Bătrânii mai cred că acesta este un semn care indică și faptul că recoltele din anul nou vor fi bogate.Însă, pentru ca semințele de grâu să încolțească, trebuie puse într-un mediu umed, având nevoie și de lumina și căldură în același timp. Boabele de grâu se pun în vase sau ghivece pe un pervaz întrucât lumina naturală este unul dintre factorii care favorizează încolțirea lor. Grâul de Sf. Andrei se acoperă cu puțin pământ sau se pune într-un vas cu vată umezită.
În noaptea de Sfântul Andrei, se spune că hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului. Acum există riscul de apariție a strigoilor, spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo şi care, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.
Începând de la Sfântul Andrei și până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.
În noaptea Sfântului Andrei, oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun- cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
De sfântul Andrei nu se piaptănă şi nu se coase şi, de asemenea, de Sfântul Andrei nu se dă împrumut ori în dar căci vei păgubi.
În multe locuri, gospodinele atârnă de Sfântul Andrei cununi de usturoi ori ung porţile, uşile şi geamurile, dar şi coteţele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele. Usturoiul va fi folosit de-a lungul anului ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice.