Ce semnificație are Ziua Victoriei pentru Rusia. Se sărbătorește în fiecare an pe 9 mai
Ce semnificație are Ziua Victoriei pentru Rusia. Ziua Victoriei, așa cum este denumită în Rusia, se sărbătorește în fiecare an, pe data de 9 Mai. Află ce semnifică, de fapt, această zi pentru ruși!
Pe data de 7 mai 1945, la cartierul său general din Reims, Franța, comandantul suprem al aliaților, generalul Dwight Eisenhower, a acceptat capitularea necondiționată a tuturor forțelor germane.
Documentul de capitulare a fost semnat în numele Germaniei de către generalul Alfred Jodl și a intrat în vigoare în ziua următoare, 8 mai, la ora 23.01.
De asemenea, a doua semnare pentru care liderul sovietic Iosif Stalin a insistat a fost făcută de feldmareșalul german Wilhelm Keitel a doua zi la Berlin-Karlhorst, cartierul general al trupelor sovietice în Germania ocupată. Din partea Armatei Roșii a semnat mareșalul Ghiorghi Jukov, iar din partea Aliaților occidentali, generalul Sir Arthur Tedder, desemnat de Eisenhower, iar actul de capitulare a fost semnat efectiv pe 9 mai la 1 AM.
Sărbătoarea fastuoasă din 9 mai este printre puținele evenimente post-sovietice care îi unește pe ruși, iar Kremlinul a folosit tocmai acest sentiment patriotic pentru a organiza, în ultimele decenii, parade spectaculoase menite să arate lumii forța militară a Rusiei, potrivit AP.
Evenimentul celebrează ziua de 9 mai 1945, atunci când Germania nazistă a semnat capitularea în fața generalilor ruși, la finele unui război în care sovieticii au pierdut cei mai mulți oameni dintre toate
Acest evenimnt a fost organizat pentru prima dată în 1945, însă nu pe 9 Mai, ci în iunie, atunci când în fața dictatorului Iosif Stalin, mareșalii Gheorghi Jukov și Constantin Rokossovski au apărut în Piața Roșie din Moscova călare pe doi armăsari. În timpul paradei de atunci, armata rusă și-a expus vehiculele de luptă și avioanele militare, iar soldații sovietici au aruncat drapele de luptă naziste pe caldarâmul din fața Mausoleului lui Lenin.
Sărbătoarea este astăzi atât de importantă pentru ruși încât, nici în 2020, în cele mai negre zile ale pandemiei din Rusia, Kremlinul nu a anulat evenimentul, ci doar l-a amânat.
Ziua de 9 Mai a devenit sărbătoare națională în URSS în 1965, în timpul conducerii lui Leonid Brejnev, când participanții din cel de-al Doilea Război Mondial, au început să fie transformați în eroi.
Astăzi, pentru Vladimir Putin, Ziua Victoriei a devenit, poate, cea mai importantă sărbătoare a Rusiei. Aceasta este o ocazie specială pentru a revendica moștenirea și gloria URSS și pentru a proiecta forța noii Rusii prin parade militare care amintesc de cele ale Războiului Rece.
Anul acesta, ziua de 9 mai are o semnificație aparte. Rusia a produs cel mai mare război din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Astfel, distrugerile la scară largă, atacarea obiectivelor civile, crimele de război comise de armata lui Putin i-au făcut pe mulți să amintească de ororile războiului mondial.
Pe 9 mai, la Moscova va avea loc o paradă militară prin care Rusia va încerca să arate iar că este o mare putere militară, deși realitatea din teren, în Ucraina, a spulberă mitul armatei ruse.
Pe 9 se sărbătorește și Ziua Europei
Tot pe 9 mai, pe continentul european, este sărbătorită Ziua Europei. Este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE).
Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman. Ziua Consiliului Europei reflectă propria înființare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană sărbătoarește data propunerii înființării CECO în 1951. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor.
Consiliul Europei a fost fondat la 5 mai 1949, și astfel, în 1964 a ales această dată pentru a celebra propria înființare. În 1985, Comunitățile Europene (care mai târziu au devenit Uniunea Europeană) au adoptat drapelul Europei folosit de Consiliul Europei până atunci, ca simbol propriu al comunităților. Cu toate acestea, liderii comunităților au decis să stabilească Ziua Europei la 9 mai 1950, în comemorarea Declarației Schuman. Prin această declarație, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei.
De aemenea, Tratatul de la Lisabona, care a înlocuit Constituția europeană, are o declarație a șaisprezece membri care susțin simbolurile europene. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.
Ziua de 9 mai este celebrată în diferite forme în statele membre ale Uniunii Europene și în țările din jur, cum ar fi Turcia. Datorită naturii politice a zilei, au fost observate încercări de a educa oamenii despre Uniunea Europeană și discursuri în sprijinul integrării europene. Drapelul este un alt simbol cu un rol important în celebrarea zilei Europei.