Ce spune Călin Georgescu despre imaginile cu el și Horațiu Potra - FOTO
Imagini bombă au apărut în spațiul public cu Călin Georgescu, candidatul la președinție, și șeful mercenarilor Horațiu Potra, reținut de procurori după ce ar fi încercat să provoace haos la București, fiind înarmat cu un adevărat arsenal și însoțit de o echipă de 20 de oameni.
Author: Sorin Negru marți 10 decembrie 2024 , 08:39
Noi dovezi ies la iveală în cazul candidatului pro-rus Călin Georgescu. Mai multe fotografii distribuite pe Telegram arată legături strânse între Georgescu și membri ai mișcării neolegionare.
În două dintre imaginile prezentate, Călin Georgescu este alături de Horațiu Potra, recent reținut de autorități, fiind suspectat de organizarea unor proteste violente în București, după anularea alegerilor prezidențiale.
Călin Georgescu a menționat anterior că știa despre Potra, dar nu l-a întâlnit personal, precizând că "nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, știu și eu cum a auzit toată lumea”.
Primele declarații ale lui Călin Georgescu după apariția fotografiilor în spațiul public
Luni seară, Călin Georgescu a intrat telefonic la Realitatea TV și a spus că „pozele sunt vechi”.
„Nu îmi mai aduceam aminte de el. Este o campanie de denigrare la adresa mea”.
„Ca persoană publică m-am văzut cu sute de mii de oameni pe luna. Cert este că, eu ca persoană publică m-am văzut cu persoane, cert este că aveam nevoie de gărzi de corp, iar ei sunt din legiune. Nu e in cercul meu de apropiați. Încerc sa mi amintesc, aceste poze sunt de câțiva ani de zile. Nu pot să nu mă văd cu oameni, asta e activitatea mea.
Cred că acum 3 ani m-am întâlnit cu el. Eu nu îmi aduc aminte să mă fi văzut cu el, am fost în multe locuri. Acolo la ferma respectivă am filmat și m-am antrenat la călărie. Destul de des mă duc acolo, am fost și recent, dar asta nu înseamnă că m-am întâlnit acolo. Am încredere doar în oamenii mei din Legiunea Străină, dar domnul Potra nu face parte din grupul meu de prieteni apropiați.
Orice mi se smulge din context, în momentul de față. Cred că pozele sunt făcute în Marriott, dar acolo am fost de zeci de ori”, a declarat Călin Georgescu, conform Realitatea.net.
Este pentru prima oară când Călin Georgescu aduce în discuție întâlnirea de la fermă, cea pe care surse judiciare o atribuie încercărilor de a stârni proteste după anularea alegerilor.
La masă, în imaginile cu Georgescu și Potra apare și Eugen Sechila, care a intervenit și el telefonic la Realitatea TV, în același timp cu Călin Georgescu.
"Această fotografie a fost făcută acum vreo patru ani. O perioadă în care am avut două întâlniri consecutive cu Horațiu Potra: una în care ne-am întâlnit cu foști camarazi din Legiunea Străină, iar a doua la Hotel Marriott. O întâlnire oarecum anodină, în care s-a discutat despre o eventuală pază și protecție.
Atâta tot”, a susținut Sechila.
Când s-au întâlnit Călin Georgescu și Horațiu Potra
Potrivit Romania TV, liderul mercenarilor români, Horațiu Potra, s-ar fi întâlnit chiar sâmbătă cu Călin Georgescu și neo-legionarul Eugen Sechila, la o fermă de cai din Ciolpani.