„ Eu sunt adeptul sistemului de indexare care să ţină cont de rata inflaţiei şi până la 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie, astfel încât să crească şi puterea de cumpărare, odată cu creşterea economică. Din punctul meu de vedere, este o aberaţie să te apuci să faci legi în care să prevezi pe patru, cinci sau şase ani, eventual pe 100 de ani.
De ce nu au făcut legi care să prevadă cum să crească pensiile şi salariile pe 100 de ani PSD? Aţi văzut că nimeni nu a anticipat pandemia. Pandemia a generat o criză economică mondială care a redus resursele financiare atât pe fondul de pensii, cât şi pentru bugetul de stat şi a creat literalmente o problemă serioasă”, a declarat Ludovic Orban, întrebat marţi cu cât ar putea fi majorat punctul de pensie.
Orban a precizat că susţine recalcularea pensiilor
„Creşterea cu 14% a punctului de pensie a fost un efort uriaş pe care l-am făcut ţinând cont de modul în care au fost afectate resursele bugetare de criza economică. Mai susţin recalcularea pensiilor care are obiectivul să facă dreptate pentru pensionari, adică să echivaleze pensiile pentru o contributivitate similară. Aici trebuie realizată această recalculare astfel încât la condiţii similare de contribuţii să existe pensii similare.
Nu îmi place să mă hazardez să dau procente. La fel şi la pensii – compesezi puterea de cumpărare cu rata inflaţiei. Dacă nu e creştere economică nu poţi să creşti pensiile, nici salariile nu poţi să le creşti”, a explicat Orban.
Ministrul Muncii Raluca Turcan a anunţat că zilele următoare va emite un ordin privind recalcularea tuturor pensiilor, proces estimat a dura un an şi jumătate.
Pentru aceasta este nevoie de angajarea pe durată determinată a o mie de oameni şi de achiziţionarea de softuri, pentru care ministrul vizează finanţare prin Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă. Ea a explicat că există în România 4,9 milioane de dosare de pensii în plată, iar 200.000 de dosare intră lunar în plată.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: CCR discută marţi sesizarea lui Iohannis referitoare la legea prin care este redusă vârsta de pensionare pentru avocaţii care au handicap grav