În trecut, fântânile erau folosite doar pentru alimentarea locuințelor cu apă, nu și pentru agricultură, deoarece era dificil de transport cantitatea necesară de apă. În prezent, tehnologia a evoluat atât de mult, încât se pot fora puțuri adânci de sute de metri, pentru uz industrial, în scurt timp. 

Pentru foraje, indiferent dacă ne referim la cele casnice, rezidențiale sau industriale, mai bine spus de mică adâncime și de mare adâncime, este necesară folosirea unor utilaje speciale, adaptate adâncimii la care se va lucra și bineînțeles adaptate solului. 

Așa cum probabil știi deja, componența solului diferă în țara noastră în funcție de tipul de relief predominant și în funcție de zonă. Astfel, în unele zone solul poate fi argilos, iar în unele poate predomina nisipul și pietrișul. De aceea, este necesar să se lucreze cu utilaje adaptate, astfel încât puțul să fie săpat fără incidente și fără pagube materiale. 

Citeste si: 5 produse pe care să nu le cumperi niciodată de Black Friday

Este destul de dificilă repararea unei lucrări, mai exact reabilitarea unui puț din cauza realizării greșite a forajului, însă nu este imposibil. În acest caz, se va efectua denisiparea forajului. Alte cauze care pot afecta calitatea forajului sunt modul în care acesta a fost exploatat (regimul de exploatare sau de neexploatare). 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În general, forajele de mici adâncime nu prezintă probleme deosebite (cele pentru uz casnic de exemplu). Pentru săparea acestora este nevoie de diferite utilaje și accesorii, printe cele mai eficiente sunt sapele de foraj

Acestea reprezintă accesorii care se atașează brațului de forare și care au scopul de a tăia, casa și înlătura rocile din sol pentru a face mai ușoară operațiunea de forare. Acestea sunt indispensabile, deoarece fiecare sol are roci (într-o măsură mai mică sau mai mare) și densitatea acestora crește pe măsură ce crește și adâncimea puțului. 

Sapele se pot împărți în mai multe categorii, iar cea mai comună clasificare a acestora este următoarea: 

  • sape de tip sfărâmător și așchietor: sape cu role
  • sape de tip sfărâmător si rozător: sape cu diamante și sape cu inserții
  • sape de tip despicator si așchietor: sape cu lame. 

Fiecare dintre aceste categorii de sape poate fi reclasificată. De aceea, putem vorbim despre sape cu lame groase (pentru roci slabe) sau sape cu lame subțiri pentru roci medii și tari. 

Utilajele de foraj folosesc substanțe speciale (denumite fluide de foraj) pentru a realiza o forare eficientă și fără incidente. Rocile nu pot fi sparte fără astfel de fluide, deoarece sapele s-ar rupe după numai câteva încercări datorită forțelor enorme aplicate. Fluidele de foraj ies prin anumite orificii plasate strategic în sapă. Spre exemplu, când ne referim la sapele moderne, aceste orficii sunt plasate în exteriorul acesteia, astfel încât fluidul să fie evacuat sub formă de jet și să se maximizeze efectul acestuia.

Sapele sunt realizate din materiale extrem de rezistente, cărora li se atașează și diferite inserții din materiale cu proprietăți deosebite, cum ar fi cobaltul sau wolframul. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Black Friday LIVE Update- Lista celor mai drastice reduceri în 2020

Sapele cele mai rezistente sunt cele cu diamant, care se utilizează de obicei la adâncimi mari sau când se întâlnesc roci abrazive, cu o rezistență la uzură foarte mare. Acestea pot fi utilizate timp îndelungat spre deosebire de alte tipuri de sape, datorită proprietăților diamantelor (se știe că diamantul este cea mai dură substanță din lume). 

În cazul în care ți-am atras atenția cu aceste informații, dacă îți dorești să afli și mai multe sau dacă ai nevoie de echipamente de foraj, te invităm să consulți site-ul Interraapplications.ro. Acolo vei găsi atât utilaje și accesorii de foraj (printre care și sape, dar și aditivi de foraj), dar și servicii de care ai putea avea nevoie, așa cum sunt serviciile de mediu, studii geotehnice si multe altele. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si