Intr-o cuvantare dintre Parintela Ilarion Argatu si crestinii care au venit la el sa ii ceara ajutor, duhovnicul i-a invatat pe cei cu frica de Dumnezeu ce ar trebui sa faca atunci cand persoanele din jur doresc cu orice chip sa le faca rau, scrie wowbiz.ro.

"Una din armele diavolului este ura, vine si baga ura intre soti si ei nu-si mai vorbesc, parca sunt muti, e ca un zid intre ei. Mantuitorul spune: "sa nu apuna soarele peste mania voastra", faceti metanii cat mai multe ca sa va treaca supararea. Mantuitorul spune: "traiti in iubire", iar diavolul baga ura ca sa strice randuiala lui Dumnezeu. E bine ca atunci cand unul greseste celalalt sa spuna "Doamne nu-i socoti pacatul acesta. Rugati-va unul pentru altul, la carte spune ca barbatul necredincios se mantuieste prin femeia credincioasa si invers. Cand vine mania plecati, unul intr-o camera si altul in alta, nu dati prilej de cearta ca se bucura diavolul, nu va mai raniti sufleteste. Diavolul se lupta sa distruga cetate mare ca sa aiba plata mare, dar nu-l lasati aveti atatea arme impotriva lui: postul, rugaciunea, milostenia", a spus Parintele.

O alta femeie s-a plans de necazurile de care avea parte din cauza vecinei sale.
"– Parinte, eu am o vecina care nu are grija de pasarile ei, intra in curtea mea si-mi strica gradina. intr-o zi m-am enervat si le-am dat mamaliga cu sare si au murit. Ce sa fac acum ca ma apasa tare mult ce am facut?

-Te duci la vecina, ii spui ca matale le-ai omorat si-ti ceri iertare.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

-Nu pot parinte, cum sa-i spun ca eu le-am omorat?

-Atunci, te duci si cumperi de 4 ori mai multe decat cele pe care le-ai omorat si faci milostenie pentru sufletul aceleia.

-Atat de multe?

-Asa se face, ai doua variante, o alegi pe care vrei".

Sursa: Ortodoxia

Citeste si: Cine erau cei patru tineri care au murit in tragicul accident feroviar din Bistrita. Soferita, de 19 ani, abia ce isi luase permisul- Singura supravietuitoare, o fetita de 12 ani

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si