In articol:
- Ce trebuie să faci când te oprește poliția în timpul pandemiei
- Te poate opri poliția pe stradă? Care sunt prevederile legale
- Ce să faci dacă te oprește poliția în timpul pandemiei
- Ce să faci dacă te oprește poliția în timpul carantinei de noapte
- Recomandările polițiștilor
Ce trebuie să faci când te oprește poliția în timpul pandemiei
Guvernul României a adoptat în data de 26 martie o nouă Hotărâre pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Pe lângă prelungirea stării de alertă, care s-a făcut lună de lună după ieșirea României din starea de urgență (în mai 2020), noile reglementări guvernamentale au instituit noi măsuri și restricții aplicabile la nivel național. Toți
Citeste si: Câți oameni au murit de coronavirus de la începutul pandemiei. A fost trecut noul prag
Te poate opri poliția pe stradă? Care sunt prevederile legale
Potrivit Ghidului oficial privind starea de urgență, polițiștii sunt cei care aplică legislația în vigoare.
Spre exemplu, în cazul în care o persoană nu poartă mască de protecție sau purtarea măștii nu acoperă nasul și gura, așa cum prevede legea, polițiștii pot trece la aplicarea amenzii cuprinse între 500 de lei și 2500 de lei.
De asemenea, dacă o persoană este obligată la autoizolare pentru un număr de 14 zile, iar polițiștii o identifică pe stradă, se vor aplica sancțiunile prevăzute în lege.
Toate amenzile și măsurile se regăsesc în Legea nr. 55/2020 definește la Capitolul III “Răspunderi și sancțiuni”, art. 64-70 contravențiile și cuantumul amenzilor pentru nerespectarea actului normativ.
Citeste si: Premierul Florin Cîțu: „Vrem ca toţi românii să-şi poată petrece concediul în ţară”
Ce să faci dacă te oprește poliția în timpul pandemiei
Cei care sunt opriți de poliție în contextul stării de alertă și a riscului epidemiologic din perioada de pandemie trebuie să se asigure că poartă masca de protecție corespunzător și trebuie să se legitimeze.
Chiar dacă deplasarea se face în condiții permise de lege (localitatea nu este carantinată sau intervalul orar nu este cel restricționat de lege), actele de identitate sunt necesare pentru a dovedi că nu ești supus unei carantine sau autoizolări ca urmare a contactului cu perosoane infectate cu COVID sau a venirii din zone aflate pe lista galbenă de țări cu risc epidemiologic.
Citeste si: Veste bună pentru "microbiști". Meciurile de pe Arena Națională de la EURO 2020 vor fi cu public
Ce să faci dacă te oprește poliția în timpul carantinei de noapte
După cele mai noi restricții adoptate la sfârșitul lunii martie, este interzisă circulația după ora 22 (în timpul săptămânii), respectiv ora 20.00 în weekend, fără un motiv întemeiat. Dacă ești de poliție după această oră, trebuie să prezinți o declarație pe proprie răspundere sau o adeverință de la angajator.
Singurele excepții pe timpul nopții, în baza adeverinței de serviciu sau a declarației pe proprie răspundere, sunt pentru cei care se deplasează în interes profesional, pentru asistență medicală și pentru achiziționarea de medicamente, cei care sunt în tranzit sau se deplasează pentru îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
Toate detaliile despre completarea acestor documente poți găsi pe portalul deschis de autorități.
Aceeași situație este valabilă chiar și pe timpul zilei pentru persoanele din localitățile carantinate.
Dacă rata de incidență depășește cifra 4 la mie, vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia persoanelor va fi permisă între orele 5:00 – 20:00, iar în restul zilelor între orele 5:00 – 22:00. Dacă rata de incidență depăşește 7,5 măsurile de mai sus vor fi valabile şi în timpul săptămânii (măsurile rămân valabile până ratele de incidență scad sub 3,5 la mie, respectiv 7 la mie).
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Cum arată noul model de declarație pe proprie răspundere și adeverința pentru angajator după ora 20:00
Recomandările polițiștilor
Autoritățile le recomandă cetățenilor să fie informați cu privire la ultimele reglementări în materie de legislație împotriva răspândirii COVID-19 și să știe care sunt localitățile aflate în carantină, dacă ei locuiesc sau tranzitează aceste zone.
Purtarea corectă a măștii de protecție, păstrarea distanței fizice în orice context, precum și deținerea unui act de identitatea asupra ta sunt câteva dintre obligațiile în contextul pandemiei.
▪ Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
▪ Feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe/obiecte comune de către un număr mare de copii.
▪ Masca de protecție trebuie să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă.
▪ Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile. ▪ Se recomandă, inclusiv în privința persoanelor împreună cu care locuiți, să NU intrați în contact direct decât după igienizarea mâinilor atunci când reveniți la domiciliu.
▪ Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.
▪ În cazul în care sunteți totuși nevoiți să atingeți aceste suprafețe, protejați-vă folosind șervețele de unică folosință.
▪ Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane.
Vă prezentăm mai jos și principalele prevederi și măsuri din legea carantinei și izolării:
- Dacă ai o boală infectocontagioasă sau dacă ai intrat în contact direct cu o persoană confirmată cu o astfel de boală, iar medicul decide că trebuie să stai departe de alţii pentru a nu-i îmbolnăvi, vei fi obligat să stai în izolare sau în carantină, acasă sau la spital. La fel și dacă vii din zone în care riscul epidemiologie este ridicat.
- Dacă eşti contaminat şi refuzi tratamentul, ești obligat să stai izolat până când medicul decide că eşti vindecat sau că nu-i mai poţi îmbolnăvi şi pe alţii.
Stai cel puţin 48 de ore, perioadă în care doctorii sunt obligaţi să-ţi pună un diagnostic. - Dacă refuzi tratamentul sau izolarea, poţi contesta în instanţă, dar eşti obligat să nu părăseşti locul unde eşti închis până se pronunţă instanţa. Ai la dispoziţie 24 de ore să conteşti în instanţă deciziile medicilor sau ale reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică.
Hotărârea judecătorilor poate veni după 14 zile, iar în tot acest timp eşti obligat să stai în izolare. - Dacă ai copii și eşti izolat sau în carantină, poți să-i trimiţi la bunici sau alte rude în această perioadă. Dacă nu ai această posibilitate, poți apela la instituțiile statului care se vor îngriji de copii pe timpul perioadei în care ești carantinat/izolat.
- Autorităţile publice centrale sau locale au obligaţia de a asigura pentru persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu sau în locaţia declarată de acestea necesarul de hrană ori, după caz, şi tratament, în funcţie de vârsta şi starea de sănătate a persoanei, precum şi livrarea acestora dacă persoanele se află în imposibilitatea de a-şi asigura procurarea hranei ori, după caz, a tratamentului. Toate cheltuielile vor avea o limită și vor fi suportate de Ministerului Sănătăţii, prin unităţile administrativ-teritoriale.
- Ai dreptul la indemnizație și concediu pentru perioada carantinei/izolării, care se eliberează de medicul curant, pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină sau izolare reprezintă 100% din baza de calcul stabilită potrivit legii şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.