In articol:
- Câteva exemple de exerciţii pe care ai putea să le faci dacă ai gâtul înțepenit
- Exerciții eficiente în cazul în care ai gâtul înțepenit
Torticolisul reprezintă contracția dureroasă a musculaturii gâtului, iar acest lucru poate duce la limitarea sau chiar blocarea mobilitătii acestuia. Capul este înclinat ușor fie înainte, fie înapoi, iar mișcările acestuia sunt extrem de reduse.
Durerea se poate resimți doar la nivelul gâtului sau poate iradia către tot spatele, începând de la umeri și coborând chiar către brațe.
Câteva exemple de exerciţii pe care ai putea să le faci dacă ai gâtul înțepenit
Roteşte-ţi umerii înainte şi înapoi, în cerc
„Ia-te în braţe” cuprinde-ţi umerii cu mâinile şi stai cu capul în direcţia pieptului, timp de câteva secunde
Roteşte-ţi capul de la stânga la dreapta şi invers, lent, cu ochii închişi, timp de câteva secunde
Indicat este să apelezi la ajutorul unui kinetoterapeut care să îți explice foarte clar ce mișcări poți face și ce anume este contraindicat. Dacă nu ai cum să ajungi la un specialist, am cerut noi sfatul unuia și am adunat o listă cu exerciții ușoare, pe care le poți încerca acasă chiar şi cu un gât înţepenit.
- Stai drept, cu picioarele ușor depărtate și du foarte ușor bărbia la piept, după care revii la poziția inițială. Repetă această mișcare de 10 ori.
- Din aceeași poziție drept și cu picioarele depărtate lasă acum ușor capul pe spate și readu-l în poziție dreaptă. Repetă exercițiul de 10 ori.
Masaj
Este de preferat să apelezi la serviciile unui profesionist, cum ar fi un chiropractician cu experienţă, pentru a evita mişcările nepotrivite, ce pot agrava durerea. Un expert în tegnici de masaj va şti cum să găsească punctele nevralgice şi cum să execute mişcările care te vor scăpa de durere.
Fără mişcări bruşte
Întinderea şi rotirea gâtului în sensul acelor de ceasornic pot ajuta la ameliorarea dureri i, dar ajută şi la prevenirea senzaţiei de gât înţepenit. Este foarte important să faci asta cât mai lent, fără grabă şi fără mişcări bruşte, deoarece astfel nu faci decât să agravezi simptomele.
Citeste si: VIDEO- Soluțiile inovatoare găsite pentru cursurile online
Exerciții eficiente în cazul în care ai gâtul înțepenit
Evită exerciţiile cu greutăţi
Dacă durerea de gât survine în momentul în care faci mişcare, în special exerciţii cu greutăţi, ar trebui să te opreşti, pentru a nu agrava situaţia. Încearcă să schimbi rutina de antrenament cu alte exerciţii mai prietenoase cu gâtul tău.
Acupunctura
Este o tehnică prin care sunt introduse mici ace în anumite zone ale corpului ce au legătură cu diverse organe. Deşi mai sunt încă necesare studii care să îi certifice eficienţa, metoda este practicată de mii de ani, unele persoanele observând efecte benefice.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Este recomandat să faci mişcare zilnic
Exerciţiile fizice executate corect şi constant ajută la tonifierea musculaturii, inclusiv la nivelul gâtului. Totodată, te ajută să ai o postură corectă la birou şi reduc riscul de apariţie a durerilor cervicale. În plus, sunt o metodă excelentă de eliberare a stresului.
Citeste si: 5 locații din România unde să mergi cu rulota fără griji și fără risc să te îmbolnăvești de coronavirus
Durerea de gât poate fi împărțită în două categorii: durere de gât, însoțită de spasme ale gâtului sau înțepenire și spondiloza cervicală sau osteoartrita cervicală. Aceasta din urmă este o problemă des întâlnită la persoanele de vârstă medie și înaintată. Simptomele sunt durere, amorțeală sau înțepenire a capului, a gâtului sau a umărului.