In articol:
- Ce trebuie să știi dacă ești client al City Insurance și ai o poliță RCA tot aici
- Ce se întâmplă dacă ai mașina lovită de un șofer cu RCA la City Insurance
- Toate polițele RCA se vor scumpi
Din păcate, City Insurance este cel mai mare faliment al unui asigurator din istoria României, iar într-o primă fază vor fi afectați cei care au fost loviți de o mașină asigurată la City Insurance și vor trebui
Mai târziu, problemele vor apărea pentru cei care au cumpărat polițele City Insurance, în cazul unor accidente cu victime sau pagube materiale mari – Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) nu plătește decât cel mult 90.000 de euro pe poliță, față de 6 milioane de euro cât acoperă un contract RCA normal. În cele din urmă, toți șoferii vor plăti mai mult pe asigurările RCA – golul lăsat în FGA de plata despăgubirilor pentru cele 3 milioane de polițe City Insurance va trebui acoperit.
Ce trebuie să știi dacă ești client al City Insurance și ai o poliță RCA tot aici
Este important de știut că polițele RCA emise de City Insurance sunt în continuare valabile până la expirarea acestora sau până când sunt denunțate de către asigurat sau lichidatorul judiciar al City Insurance. Totuși, asta nu înseamnă că deținătorii acestor polițe nu sunt afectați de falimentul companiei.
Citeste si: Dosarele de daună RCA de la City Insurance vor fi preluate de astăzi de Fondul de Garantare
După retragerea autorizației de funcționarea și deschiderea procedurii de faliment, Fondul de Garantare a Asiguraților va prelua conducerea City Insurance și va putea să primească cereri de deschidere a dosarelor de daună și cereri de plată a despăgubirilor. Problema este că aceste despăgubiri sunt limitate la suma de 90.000
În cazul în care un șofer cu poliță RCA emisă de City Insurance va produce un accident cu pagube care depășesc această valoare va trebui să acopere diferența din buzunarul propriu. Reamintim că, în cazul unui accident cu victime, valoarea despăgubirilor acordate de instanță pot ajunge la sute de mii și chiar un milion de euro. Este un risc care pur și simplu nu merită asumat.
Astfel, experții recomandă denunțarea poliței RCA emisă de City Insurance, recuperarea banilor pentru perioada rămasă până la expirare și încheierea unui polițe noi la un alt asigurator. Ordinea în care faci aceste lucruri este însă importantă, însă prima oara va trebui să închei noua poliță.
În cazul în care nu vei face acest lucru, mașina ta va fi neasigurată din momentul în care denunți polița veche și cel la care intră în vigoare noua poliță, lucru interzis de legislație. În cel mai rău caz, mașina ta va avea înmatricularea suspendată.
Ce se întâmplă dacă ai mașina lovită de un șofer cu RCA la City Insurance
În cazul în care un șofer cu asigurare la City Insurance te va lovi, trebuie să știi că vei trece prin niște clipe de coșmar.
În primul rând, deschiderea dosarului de daună nu se va mai face la City Insurance, ci la FGA. În al doilea rând, trebuie să știi că FGA nu lucrează cu service-urile prin decontare directă. Prin urmare, va trebui să îți repari mașina pe cheltuiala proprie și abia la final să depui o cerere de plată la FGA însoțită de actele doveditoare (factura de reparații) în baza căreia FGA va putea face plata despăgubirii.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Veste proastă pentru șoferi! Se scumpește RCA, chiar înainte de sezonul rece
Este dificil de apreciat câți păgubiți City Insurance își permit să plătească din buzunar reparații care se pot ridica la mii sau zeci de mii de euro. Cert este că aceștia nu au altă soluție.
Ca lucrurile să fie și mai complicate, păgubiții nu au în acest moment niciun termen clar pentru plata despăgubirilor, chiar dacă plătesc din buzunar și depun cererea de plată la FGA, iar FGA nu poate plăti daune mai mari de 90.000 de euro. Această limită este pe creditor, nu pe contractul de asigurare și în cazul în care ai mai multe mașini avariate sau persoane spitalizate nu vei putea primi mai mulți bani. Acest lucru se va întâmpla deoarece legea prevede că plata despăgubirilor nu va putea fi făcută decât după ce instanța decide definitiv falimentul firmei de asigurări, iar din păcate această procedură poate dura ani de zile.
Toate polițele RCA se vor scumpi
Cea mai tristă veste este faptul că toți șoferii vor fi afectați de falimentul City Insurance deoarece o consecință directă a falimentului va fi o scumpire semnificativă a tuturor polițelor RCA existente pe piață, scrie ProMotor.ro.