Cea mai puternică rugăciune pentru Postul Paștelui
Postul Paștelui durează până pe data de 4 mai 2024. Iată ce rugăciune puternică trebuie să rostești în fiecare zi pentru a te curăța de rele.
Postul Paștelui sau Postul Mare este cel mai lung post din întreg anul bisericesc. Acesta le oferă credincioșilor șansa de a se purifica și de a se „reîncărca” din punct de vedere spiritual. Este o nouă șansă pe care o au pentru ca păcatele să le fie iertate, iar sufletul să li se curețe. Postul, nu este doar o dietă, ci are scopul de a-i aduce pe creștini pe calea cea dreaptă.
Rugăciunea pe care creștinii trebuie să o rostească neapărat în Postul Paștelui este rugăciunea către Sfântul Efrem Sirul.
Rugăciunea către Sfântul Efrem Sirul trebuie citită de două ori pe zi, în fiecare zi din Postul Paștelui. Este menită să îi vindece pe credincioși de probleme și necazuri.
Cu toate acestea, rugăciunea către Sfântul Efrem Sirul poate fi rostită oricând, dar puterea sa incredibilă iese la iveală mai ales în perioada Postului Mare.
Citește și: Calendar ortodox pentru aprilie 2024: Cele mai importante sărbători cu cruce roșie și cruce neagră
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l dă mie. (1 metanie mare)
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. (1 metanie mare)
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin' (1 metanie mare)
Rugăciunea care se citește în Postul Paștelui este urmată de patru stihuri, care trebuie rostite de trei ori. Fiecare stih este însoțit de o metanie mică.
„Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosului; Dumnezeule, curăţește-mă pe mine păcătosul; Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă; Fără de număr am greșit, Doamne iartă-mă”
Citește și: Sâmbăta Sf. Teodor sau Sâmbăta Colivelor în 2024: Ce și cum se dă de pomană în Postul Paștelui?
Postul Paștelui este o perioadă în care creștinii se curăță atât trupește, cât și spiritual. Există mai multe rugăciuni prin care aceștia se pot apropia de Dumnezeu. Iată alte două rugăciuni pe care le poți rosti atât în Postul Paștelui, cât și în restul posturilor din an.
„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: 4 alimente pe care trebuie să le consumi în Postul Paștelui
„Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvârşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grijă pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grijă pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine.
Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu.
Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese.
Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.”