Astfel, oamenii obișnuiți care vin frecvent la sală își donează mișcările acumulate în timpul unei zile de antrenament unei cauze nobile: dotarea cu aparatură performantă a unei săli de sport din cadrul Școlii Gimnaziale „Alexandru Costescu” din Capitală.
La nivel mondial, campania are ca scop lupta împotriva obezității și promovarea mișcării în rândul populației care nu face sport, de regulă.
E drept, reporterii stirilekanald.ro, nu tocmai sportivi de felul lor, au aflat despre această inițiativă pe holurile Spitalului Clinic Fundeni din Capitală.
Da, da, ați citit bine! Pentru că dr. Doina Hrehoreț, singură femeie din Europa de Est care face transplant de ficat merge și ea zilnic la sală pentru a-și dona mișcările. „Sunt foarte ambițioasă și, de când a început acest proiect, de pe 11 martie, nu am lipsit nicio zi de la club. Ba, mai mult decât atât, mă aflu chiar în topul celor mai conștiincioși sportivi, cu maximum de mișcări efectuate pe zi de un participant: 2000.
O fac pentru sănătate și pentru copilașii care se vor bucura, la finele acestei acțiuni de amploare, de o sală de sport bine dotată, care îi va ajută să crească sănătoși și frumosi”, ne-a declarat chirurgul Doina Hrehoreț, imediat după ce a ieșit dintr-o operație dificilă.
Chirurgul Doina Hrehoreț, singura femeie din Europa de Est care face transplant de ficat, își donează și ea mișcările!
Programul „Hai să ne mișcăm pentru o lume mai buna” (engl.
„Let’s move for a better world”) se încheie pe 30 martie, iar ambiția clubului este ca în momentul în care managerii vor trage linie, performanțele din acest an să fie duble față de 2018. „De-a lungul timpului, acțiunea aceasta a crescut impresionant, de la 100 de milioane de mișcări adunate în prima ediție, care au generat 180 de facilități din 10 țări ale lumii, până la 628 de milioane de mișcări adunate în anul 2018, generând 1033 de facilități din 29 de țări”, a declarat unul dintre manageri.
Doar clubul bucureștean a strâns anul trecut 3.000.000 de mișcări, iar anul acesta și-a propus să depășească performanța!