Close sidebar
Close sidebar

Cel mai mare parc din Ploieşti, în paragină la două luni de la inaugurare

Cel mai mare parc din Ploieşti, care a costat peste 15 milioane de euro şi a fost construit parţial cu fonduri europene fiind inaugurat cu puţin înaintea alegerilor locale, este năpădit de buruieni, iar zeci de copaci plantaţi acolo s-au uscat fiindcă autorităţile locale care au demarat proiectul european nu au angajat oameni care să întreţină parcul. În plus, noul primar al oraşului a descoperit, după preluarea mandatului, numeroase nereguli în documentele de recepţie, inclusiv copaci înalţi de patru metri care nu se regăsesc pe teren.

,


DISTRIBUIE
acest articol

Parcul Municipal Ploieşti Vest, cel mai nou şi mai mare din oraş este, la două luni de la inaugurare, un câmp năpădit de bălării, peste care temperaturile ridicate ale primelor două luni de vară şi-au lăsat adânc amprenta.

După inaugurarea făcută cu fast, dar în pripă, cu doar o săptămână înaintea alegerilor locale din 5 iunie, nimeni nu s-a mai îngrijit de parc. Prin urmare, între dalele aleilor a răsărit iarba, iar zeci de copaci sunt uscaţi.

Zonele cu flori sunt şi ele năpădite de buruieni, doar câţiva trandafiri încăpăţânându-se să reziste între mult mai viguroasele bălării care au pus stăpânire pe tot locul.

Singurele lucruri care par să funcţioneze în parcul care a costat peste 15 milioane de euro sunt fântânile arteziene şi instalaţia de sonorizare.

Extrem de puţinii ploieşteni care se încumetă să meargă în parcul de la marginea oraşului îşi pot delecta privirea cu jocul fântânilor arteziene şi auzul cu muzica ce răsună în boxe: Ozzy Osbourne, Kalinka, AC/DC, Queen… Un DJ nevăzut
are grijă ca toate gusturile să fie satisfăcute, măcar în materie de muzică.

Vineri seară, pe la ora 19.30, să fi fost în Parcul Municipal Vest vreo douăzeci de persoane. În parcarea cu peste o sută de locuri, o singură maşină. Au venit cu ea doi tineri cu copilul lor, bebeluş în cărucior. Nu e de mirare că doar o maşină; ca să ajungi în parc trebuie să ieşi din oraş pe DN 1, pe centura de Vest a oraşului.


În rest, câţiva biciclişti şi câţiva părinţi ori bunici care, de dragul copiilor, s-au aventurat peste liniile de cale ferată de la Gara de Vest, printr-un şantier, ca să ajungă în parc pe o intrare lăturalnică au înfruntat cu curaj un câine mare cât un viţel care îşi apără teritoriul, că doar e al lui.

La unul dintre locurile de joacă, doi bunici au venit pentru prima oară în Parcul Municipal cu nepotul lor, un puşti de vreo cinci ani.
Copilul se bucură de-adevăratelea de toboganul din parc. Ignoră pietrele aruncate aiurea peste asfaltul cauciucat turnat în zona locului de joacă şi nu bagă în seamă nici bălăriile care mai au puţin şi acoperă cu totul un transformator electric. Bunica, o femeie blândă şi îngăduitoare, spune că în parc ”e frumos”.

”Tot e bine că se face ceva”, susţine femeia. ”Uite, poate la anul o să fie mai frumos, or să crească pomii, o să fie ceva umbră…”

Bunicul e un om care în mod evident e la curent cu ce se întâmplă în jurul
său şi nu e la fel de indulgent ca soţia. Amândoi au venit cu nepotul în parcul de la marginea oraşului, după ce au constatat că parcul în care mergeau de obicei, aflat chiar în oraş şi construit prin bunăvoinţa unei firme private, e cam aglomerat.

”Am citit prin ziarele astea locale, pe internet, despre parcul ăsta. Cică a costat foarte mulţi bani, dar sincer, nu se vede investiţia. S-a făcut ceva, dar nu de banii de care scrie la ziar”, zice bărbatul.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Mai multe imagini aici

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI