Alertă la centrala nucleară Zaporojie. "Infrastructura centralei a fost afectată. Există risc de radiații"
Noi bombardamente la centrala nucleară Zaporojie. Operatorul nuclear ucrainean Energoatom a avertizat sâmbătă că există un risc de ''pulverizare de substanţe radioactive'', după ce noi bombardamente au afectat zona.
Author: Sorin Negru sâmbătă 27 august 2022 , 16:36
Compania de stat ucraineană de energie nucleară Energoatom a avertizat, sâmbătă, că există un risc de pulverizare de substanţe radioactive la centrala nucleară Zaporojie, informează AFP.
“Infrastructura centralei a fost afectată şi există riscul unor scurgeri de hidrogen şi de pulverizare de substanţe radioactive”, a precizat compania pe Telegram, potrivit News.ro.
Acuzații între Rusia și Ucraina, în pericol toată Europa
De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a acuzat armata ucraineană că a bombardat centrala Zaporojie de trei ori în ultimele 24 de ore.
Situată în sudul Ucrainei, centrala Zaporojie a fost deconectată de la reţeaua electrică joi, pentru prima dată în istoria sa, ca urmare a unui incendiu cauzat de un bombardament ce a produs pagube asupra unei linii electrice.
Temeri privind un accident nuclear de proporții
Având şase reactoare cu o capacitate de 1.000 de megawaţi fiecare, centrala Zaporojie se află din luna martie în mâinile forţelor ruse.
În ultimele săptămâni, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardamente care au vizat locul acestei centrale, ceea ce a sporit temerile privind producerea unei catastrofe de tipul celei din 1986 de la Cernobîl.