Biroul Electoral Central a respins din nou cererea PSD de a fi anulate alegerile din Sectorul 1, au afirmat surse ale instituţiei, pentru News.ro.
Instituţia va emite o circulară prin care vor fi oprite cererile de renumărare a voturilor, inclusiv în Sectorul 5. Această decizie a fost luată ca replică la cererea de a da o interpretare unitară privind renumărarea voturilor făcută de Biroul electoral al circumscripţiei electorale nr.
42 a Minicipiului Bucureşti, au mai precizat sursele citate.
Solicitarea făcută de Biroul electoral al circumscripţiei electorale nr. 42
Biroul electoral al circumscripţiei electorale nr. 42 a Minicipiului Bucureşti a solicitat Biroului Electoral Central o interpretare unitară privind renumărarea voturilor. În documentul transmis există o referire la decizia BEC prin care a fost admisă renumărarea voturilor în Sectorul 5, însă precizează că Legea 115/2015 nu reglementează posibilitate de a fi solicitată renumărarea voturilor, altfel decât în condiţiile art.
95 din legea menţionată. Sursa citată precizează că BEC a admis cererea de renumărare a voturilor în Sectorul 5 „pe baza unei majorităţi conjuncturale, din partea formaţiunilor politice”.
Prin urmare, se solicită soluţionare unei contestaţii care a fost depusă de către preşedintele biroului electoral Sector 5, locţiitorul şi de către reprezentantul Partidului Puterii Umaniste, la decizia BEC prin care a fost admisă solicitarea renumărării voturilor în acest sector.
PSD a depus o plângere la Parchetul General privind procesul electoral din Sectorul 1
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că partidul a depus o plângere la Parchetul General privind procesul electoral din Sectorul 1.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Candidatul PSD pentru Sectorul 1 la alegerile locale 2020, Daniel Tudorache, a solicitat Biroului Electoral Central anularea alegerilor din acest sector.
Anunţul făcut de Marcel Vela
23 de persoane care au semnat şapte procese verbale privind alegerile din Sectorul 1 vor fi audiate pentru stabilirea corectitudinii completării lor, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
"Primul eveniment a fost înregistrat la MAI în baza unei sesizări la 112. Astfel, MAI a înaintat către Parchetul Sectorului 1 un dosar la care lucrează doi procurori, împreună cu colegi din MAI, şi din cele 473 de procese verbale, şapte sunt analizate, iar 23 de persoane care au semnat respectivele şapte procese verbale, din partea tuturor partidelor, vor fi audiate, având în vedere că aceste procese verbale pot fi analizate în legătură cu corectitudinea completării lor", a spus Vela, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI.