Cetățenii ”scoase la vânzare” pentru ruși. Care este prețul pentru a obține cetățenia română

Cetățenie română

(Sursa foto: iStock)

Rușii sunt îndrumați să obțină pașapoarte care să le asigure statutul de cetățeni ai UE chiar pe site-ul agenției statului rus Tass. Cetățeniile ”scoase la vânzare” sunt cea română, care costa 3000 de euro, bulgară, care poate fi cumpărata cu 4000 de euro și poloneză, la prețul de 2000 de euro, relatează Digi24.

Rușii sunt încurajați să ”cumpere” cetățenia în contextul în care, din cauza sancțiunilor economice impuse de Occident ca urmare a războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, mulți ruși s-au văzut în imposibilitatea de a-și păstra locurile de muncă la corporațiile din Vest și au părăsit Federația Rusă.

Care sunt avantajele cetățeniei române

Avantajele cetățeniei române ar fi, după cum li se explică potențialilor doritori, „angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare”, „intrarea în mai mult de 170 de țări fără viză”, accesul la servicii medicale și ajutoare sociale, accesul

la educația europeană, iar pentru cei care au afaceri, desfășurarea acestora pe piața europeană.

Citeste si: Zi istorică. Finlanda și Suedia depun oficial cererea de aderare la NATO

Companiile care garantează obținerea cetățeniei UE anunță și întreg pachetul de acte pe care îl primește cel care își dorește „achiziționarea” cetățeniei.

Cum poate fi obținută cetățenia română

Cetățenia română poate fi obținută de către cei care au domiciliul legal în România de cel puțin 8 ani, de către cei care s-au căsătorit cu cel puțin 5 ani înainte de depunerea cererii de cetățenie, de către cei care aduc beneficii majore culturii și civilizației românești și de către cei care activează în loturile sportive.

Citeste si: Primul proces pentru crime de război după invazia rusă se deschide la Kiev

Totuși, pe site-urile care „comercializează” cetățenii UE, nu este specificat pachetul de acte necesar și nici maniera în care este obținută cetățenia. Agențiile respective spun că după încheierea contractului, de întocmirea dosarului și întregul proces se vor ocupa „juriștii companiilor”.

De asemenea, dacă se poate demonstra că există grade de rudenie apropiată cu persoane care dețin sau au deținut cetățenia română, se poate depune cerere pentru „redobândirea cetățeniei”.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri