China ameninţă: "Avem o hotărâre neclintită. Nu vom tolera niciodată..."
China ”nu va tolera niciodată” o secesiune a Taiwanului, a anunţat Beijingul, după învestirea în al doilea mandat al preşedintelui Tsai Ing-wen.
” Avem o hotărâre neclintită, o încredere totală şi toate capacităţile de apărare a suveranităţii naţionale şi integrităţii teritoriale ”, a ameninţat un purtător de cuvânt al Biroului Afacerilor taiwaneze, Ma Xiaoguang.
”Noi nu vom tolera niciodată nicio acţiune secesionistă”, a declarat el, citat de agenţia oficială chineză de presă China Nouă.
Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat miercuri dimineaţa, la ceremonia învestirii sale, că Beijingul va trebui să se mulţumească să trăiască paşnic alături de Taiwan şi că insula nu va accepta niciodată o dominaţie a autorităţilor comuniste.
Taiwanezii au reales-o triumfal pe Tsai în ianuarie- în pofida eforturilor Beijingului de a izola Taipeiul şi de a submina economia taiwaneză de la instalarea acesteia la putere în 2016.
Tsai Ing-wen, în vârstă de 63 de ani, este oia neagră a Chinei continentale, din cauză că ea consideră, la fel ca Partidul său Democratic Progresist (PDP) că insula este un stat suveran de facto.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Autorităţile comuniste s-au angajat să reia într-o bună zi controlul asupra Taiwanului- prin forţă dacă este necesar-, mai ales în cazul în care autorităţile taiwaneze declară în mod oficial independenţa.
Beijingul susţine în cazul acestei insule modelul ”o ţară, două sisteme”- ca cel aflat în vigoare în Hong Kong-, în virtutea căruia teritoriul îşi păstrează libertăţile şi face parte din Republica Populară China, o soluţie pe care Tsai a respins-o miercuri.
Secretarul de Stat american Mike Pompeo i-a trimis un mesaj preşedintei taiwaneze, în care îi salută ”curajul” şi ”viziunea”.
Această iniţiativă americană a displăcut profund Ministerului chinez al Apărării, în contextul în care Beijingul se opune oricărui contact oficial între o ţară străină şi autorităţile taiwaneze- pe care-l consideră o susţinere a separatismului.
Ministerul chinez al Apărării a denunţat într-un comunicat o ”gravă eroare” şi o iniţiativă ”foarte periculoasă” şia îndemnat Washingtonul să-şi respect anagajamentul de a nu susţine Taiwanul.
Insula a fost, la sfârşitul Războiului Civil chinez din 1949, refugiul naţionaliştilor din cadrul Kuomintang, înfrânţi de comunişti.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Regimul taiwanez actual se numeşte în continuare ”Republica China” şi se vrea continuitatea legitimă a primei republici chineze, proclamate în 1912 pe continent, la Nankin (în prezent Nanjing), în estul Chinei continentale.
În timp, a apărut însă o identitate taiwaneză distinctă, iar unii taiwanezi nu vor o reunificare.