Maria Montessori, prima femeie doctor din Italia

Maria Tecla Artemisia Montessori s-a născut la 31 august 1870, în orașul Chiaravalle din Italia. În anul 1875, familia Montessori s-a mutat la Roma. În perioada 1886-1890, a studiat la Institutul Tehnic ”Leonardo da Vinci”, pregătindu-se să devină inginer.

A reuşit să fie admisă Facultatea de Medicină a Universităţii din Roma într-o perioadă în care aceasta nu era deschisă femeilor, devenind, în 1896, prima femeie doctor din Italia.

Interesată de psihologia şi comportamentul copiilor şi lucrând la o clinică pentru copii cu dizabilităţi, a ajuns la concluzia că nu medicina, ci educaţia e răspunsul la problemele acestora. Momentul de cotitură a fost când rezultatul muncii cu aceşti copii cu dizabilităţi mintale a fost că ei au trecut examenele publice destinate copiilor din şcolile normale.

Începând cu 1901, se dedică studiului filosofiei educaţiei şi psihopedagogiei pe care le-a abordat că un om de ştiinţă, folosindu-se şi de cunoştinţele solide în domeniul antropologiei.

maria montessori
Maria Montessori a devenit, în 1896, prima femeie doctor din Italia

Maria Montessori, destin nefericit ca mamă

În anul 1898, Maria Montessori a dat naştere unui băiat, Mario, rod al relaţiei sale cu psihologul şi psihiatrul Giusseppe Ferruccio Montesano. Relaţia cu Montesano ar fi putut deveni oficială prin căsătorie, însă în această situaţie, ea ar fi trebuit să renunţe la posibilitatea de a mai munci în domeniul delicat al educaţiei copiilor cu nevoi speciale.

Maria Montessori a hotărât să-şi continue munca şi studiile, în detrimentul căsătoriei şi a căzut de acord cu iubitul ei să păstreze în secret relaţia, cu condiţia ca niciunul dintre ei să nu se căsătorească cu altcineva.

Momentul de cotitură profesională în viața Mariei Montessori s-a suprapus peste un moment de nefericire personală accentuată: Giusseppe Montesano încalcă înţelegerea secretă cu Maria, căsătorindu-se cu altă femeie, ba mai mult, decide ca fiul lor să fie dat spre îngrijire unei asistente.

Este perioada în care Maria Montessori se izolează într-o mănăstire pentru a medita, însă va cunoaşte o transformare psihologică completă, ieşind din această etapă a vieţii cu o serie de obiective foarte clar conturate.

Prima grădiniță, într-un cartier sărac din Roma 

În 1906-1907 deschide prima Casă Dei Bambini în cartierul sărac San Lorenzo din Roma, un spaţiu în care copiii celor care locuiau în această zona îşi puteau petrece întreagă zi. Este locul în care a construit şi a aplicat principiile, pedagogia şi materialele ce vor deveni cunoscute ca sistemul Montessori. A observat copiii (ce îi atrage, cum reacţionează la diverşi stimuli, care sunt condiţiile care îi fac să se dezvolte favorabil) şi s-a lăsat îndrumată de ei.

Faima ei a crescut rapid, ea implicându-se activ în răspândirea şi dezvoltarea acestei pedagogii. A scris o serie de cărţi fundamentale pentru metoda Montessori, iar în 1914 a mers în Statele Unite ale Americii unde a fost primită de Thomas Edison şi a înfiinţat American Montessori Society avându-l pe A.G. Bell drept preşedinte.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei- antena3.ro

Citeste si: Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”- wowbiz.ro

Maria Montessori a înființat prima grădiniță într-un cartier sărac din Roma

Reîntâlnirea cu fiul abandonat

După 15 ani în care Maria a trăit separată de fiul ei, cei doi se vor regăsi: într-o zi el se afla în curtea şcolii când a observat o femeie elegantă coborând dintr-o maşină şi privindu-l cu mare interes. S-a apropiat de ea şi i-a spus: „Ştiu că eşti mama mea şi nu vreau să ne mai despărţim niciodată”. Aveau să devină mamă şi fiu, inseparabili pentru tot restul vieţii.

În anul 1915, Maria vizita pentru prima dată Statele Unite ale Americii, unde au fost deschise apoi foarte multe școli bazate pe cursurile ținute de aceasta, apoi susţine numeroase conferinţe în întreaga lume, perioadă în care munca ei de cercetare a continuat.

S-a stabilit, apoi, la Barcelona, unde a înființat un seminar-laborator de pedagogie, iar în anul 1929, în timp ce se afla alături de fiul ei la primul Congres Internaţional Montessori, la Elsinore, în Danemarca, cei doi Montessori, au fondat Asociaţia Internaţională Montessori cunoscută astăzi simplu drept „AMI” o instituţie menită „să supravegheze activităţile şcolilor şi societăţilor din întreaga lume, dar şi instruirea profesorilor.”

În 1933 Maria Montessori s-a refugiat în Olanda împreună cu fiul sau Mario, iar în 1939 a mers în India pentru o serie de conferinţe, loc unde îl întâlneşte pe Mahatma Gandhi şi rămâne refugiată până la sfârşitul războiului.

În perioada 1949-1951 a fost nominalizată de trei ori pentru premiul Nobel pentru pace. A murit în 1952, la 81 de ani. Fiul ei, Mario, i-a urmat la conducerea AMI, iar de atunci, mii de grădinițe și școli din întreaga lume, inclusiv din România, funcționează după metoda Montessori. 

Maria Montessori, alături de fiul ei, Mario

Cum a devenit Maria Montessori una dintre cele mai cunoscute mame din istorie

Maria Montessori a fost un pionier în domeniul educației timpurii, strategiile ei de predare și descoperirile legate de psihologia copiilor revoluționând educația copiilor din întreaga lume.

Maria Montessori a propus un sistem de educație complex și complet (o teorie a educaţiei, un sistem pedagogic si o bază materială originală), bazat pe o teorie proprie asupra psihologiei copilului și a dezvoltării sale.

Munca sa  fost cu adevărat inovatoare, având în vedere că domeniul educaţiei era slab dezvoltat la 1900 – metoda propusă este complet nouă faţă de ce exista la acea dată, iar studiile științifice actuale validează constant principiile care stau la baza ei. Sistemul creat de ea a fost testat și îmbunătățit ulterior pe toate continentele (timp de peste 100 de ani), în prezent fiind aplicat atât în școli publice și private, sau preluat acasă de numeroși părinți care îi utilizează principiile în educația zilnică.

Citeste si: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și a strecurat indicii într-o carte. Cine le găsește le păstrează- antena3.ro

Munca ei este continuată de AMI (Association Montessori Internationale), înființată chiar de ea în 1929, cu scopul de a continua tradiţia şi a urmări implementarea corectă a principiilor Montessori. Potrivit Scoalamonterra.ro,  multe personalități au fost crescute în sistem Montessori: membrii casei regale din Marea Britanie, scriitorul Gabriel Garcia Marquez, fondatorii Google, fondatorul Amazon, scriitoarea Anne Frank, Friedensreich Hundertwasser, actrița Helen Hunt.

Maria Montessori
Maria Montessori a fost nominalizată de trei ori pentru premiul Nobel pentru pace

Care este filosofia sistemului Montessori

Montessori este o educație centrată pe copil, construită pe baza observării științifice a acestuia, de la naștere până la maturitate. Copilul este respectat, iubit, acceptat, ghidat și încurajat să își găsească propriul rol în comunitate, prin mijloacele specifice acestei pedagogii. 

Abordarea este holistică și urmărește dezvoltarea pe toate planurile: este o metodă pedagogică profund umană care se preocupă în mod esențial (pe lângă transmiterea unor informații academice) de bunăstarea emoțională a copilului și integrarea acestuia în societate.

Printre principiile şi concepţiile inovatoare care au stat la baza sistemului de educaţie Montessori:

- educaţia centrată pe copil
- copilul competent, ghidat de propriul interes
- educaţia bazată pe motivaţia intrinsecă
- educatorul este un ghid şi nu o autoritate în relaţia cu copilul
- fiecare copil se dezvoltă în ritmul său propriu
- regulile pentru funcţionarea clasei sunt puţine, dar respectate într-o mare măsură
copilul lucrează, nu se joacă
- educaţia are scopul de a asigura integrarea armonioasă în societate şi dezvoltarea copilului în întregul său
- învăţarea de la colegi este esenţială
- învăţarea în context este esenţială
- mişcarea şi gândirea se dezvoltă împreună.

Inovaţiile practicii pedagogice:

- clase organizate pe intervale de vârste de 3 ani (0-3, 3-6, etc)
- mobilier proiectat pe măsura copiilor
- clasa organizată după logica unei case
- fiecare lucru e pus în ordine şi are locul său bine definit
- materiale educative concepute special
- 5 arii curiculare: viaţa practică, sensorial, matematică, limbaj, ştiinţa şi cultură
lecţii de graţie şi curtoazie despre regulile de comportament în societate
lucru individual sau în grupuri mici al copilului cu materialele educative, în funcție de vârstă.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si