Cine a fost George Marshall, secretarul de stat al SUA care a propus planul pentru reconstructia Europei de Vest dupa al doilea razboi mondial
Află cine a fost de fapt, George Marshall și ce a însemnat programul de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii pentru ţările din vestul Europei!
Această denumire, „Plan Marshall” provine chiar de la iniţiatorul acestuia, și anume fostul secretar de stat american, George Marshall.
George Marshall a fost un general, diplomat și politician american. Acesta a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. Marshall s-a născut Pennsylvania, iar de la o vârstă fragedă a arătat înclinații spre o carieră militară. El a urmat cursurile Institutului Militar din Virginia, pe care le absolvă în 1901.
Ca tânăr ofițer participă la Primul Război Mondial, unde se remarcă prin calitățile sale. După război îndeplinește diverse misiuni în China și în SUA.
Cine a fost George Marshall, cel care a propus planul pentru reconstrucția Europei de Vest?
La data de 5 iunie 1947, în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat Marshall lansa un program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, pentru contribuţia la succesul acestui plan de ajutor, George Marshall a fost distins în 1953 cu Premiul Nobel pentru Pace.
Planul Marshall a reprezentat pentru RFG, o nouă şansă de reabilitare a economiei. Așadar,la doar câțiva ani după război, ”învinsă” a devenit unul dintre principalele ”motoare” ale Europei. ”Statele Unite au contribuit într-o măsură atât de semnificativă la însănătoşirea economică a Germaniei şi a Europei de Vest în general, încât nu pot decât să adresez încă o dată mulţumirile poporului german.
Ne bucurăm că în urma acordului semnat vom putea să sprijinim şi Berlinul”, declara cancelarul german Konrad Adenauer.
Ce a implicat Planul Marshall?
Planul Marshall, care mai era cunoscut și ca European Recovery Program (ERP), a fost primul program de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii, pentru aliaţii europeni din Al Doilea Război Mondial.
Scopul acestui program a fost acela de a ajuta Europa după război şi de a preveni extinderea comunismului.
Ţările proaspăt comuniste din estul Europei au refuzat ajutorul oferit de SUA.
Astfel, la 19 iunie 1947, 22 de state europene au trimis reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis ţărilor satelite să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.
Atunci, Stalin a tratat programul că fiind o cursă şi a refuzat să participe, obligând şi celelate state est-europene să adopte aceeaşi atitudine.
Însă, decizia celor 16 ţări participante la programul de ajutor s-a văzut în deceniile care au urmat, aceste ţări dezvoltându-se semnificativ în sistemul democratic capitalist susţinut de SUA.
Mai mult, statele Unite au oferit 20 miliarde de dolari, cu condiţia că naţiunile europene să realizeze împreună un plan raţional de folosire a fondurilor. Pentru prima dată, acestea au trebuit să acţioneze împreună că o unitate economică unită şi au fost nevoite să coopereze unele cu altele. Planul Marshall a adus beneficii şi economiei americane. Banii au fost folosiţi pentru a cumpără bunuri din Statele Unite, care au fost transportate pe Oceanul Atlantic pe nave comerciale americane.
Până în anul 1953, Statele Unite au oferit suma de 13 miliarde de dolari. În afară de ajutorul pentru a pune Europa din nou pe picioare, Planul Marshall a dus la realizarea Planului Schuman, care a determinat crearea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului şi Pieţei Comune.
Planul Marshall a avut un efect major, pentru repunerea pe picioare a unor sectoare grav afectate de război, mai exact în domeniile: electricitate, metalurgie, petrochimie, infrastructură feroviară, ducând la revigorarea ansamblului economiei în ţările beneficiare.
În plus, includerea Republicii Federale Germania, inclusiv a ”Berlinului de Vest”, în planul Marshall i-a dat acesteia posibilitatea, pe lângă sprijin în domeniile economice esenţiale, să importe alimente de strictă necesitate, materii prime şi îngrăşăminte fără a cheltui valută forte (dolari).
Citeste si: Un politician rus amenință cu începerea celui de-al Treilea Război Mondial: ”Londra va fi bombardată prima” Așadar, trei consecinţe majore a avut proiectul Marshall, conceput de fostul secretar de stat al SUA. În primă fază, ţările europene au fost determinate să coopereze din nou în chestiuni economice şi politice. În al doilea rând, acestora le-a fost dată posibilitatea să achiziţioneze bunuri de investiţii plătind cu valutele lor depreciate după război. Iar în final, Planul Marshall a reuşit să izoleze influenţa socialistă din Europa de Vest.