In articol:
Pensiile ar putea fi dublate! Peste 150.000 de români ar putea beneficia de mai mulți bani, informează Antena 3 CNN. Un proiect de lege depus deja la Senat propune modificarea legii pensiilor, abia intrată în vigoare.
Pe cine vizează schimbările?
Schimbările care ar urma să se facă i-ar viza pe românii cei mai defavorizați dintre beneficiarii sistemului public de pensii, mai scrie sursa citată mai sus. Dacă aceste lucruri se vor adeveri, românii vor putea încasa chiar și pensiile dublate.
Propunerea legislativă vizează schimbarea prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, în sensul majorării punctajului acordat acestor români pentru fiecare an muncit, de la 0,57255 puncte la un punct de pensie, mai scrie sursa citată mai sus.
"Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, punctajul anual este 1 punct", se arată în propunerea legislativă.
Foștii agricultori, dezavantajați de sistemul actual
În momentul de față, foștii agricultori ar fi dezavantajați, diferențele dintre actualii pensionari și ei fiind unele foarte mari. Un alt motiv ar fi acela că ei nu își mai pot permite nici măcar să-și achiziționeze medicamentația necesară, așadar au nevoie de sprijin local. Puțin probabil ar fi ca această problemă să perpetueze generaţiile viitoare şi să creeze o problemă bugetară pe termen lung, motivează Senatul.
"Nu se poate vorbi despre echitate într-un regim democratic atunci când există o discrepanţă atât de mare între pensii(...) Foştii lucrători din agricultură trăiesc cu pensii(...) reduse, care nu le asigură un trai decent după o activitate profesională îndelungată.
Astfel, aceştia se regăsesc adeseori în dificultăţi economice atunci când vine vorba de procurarea medicamentelor, a alimentelor şi plata serviciilor necesare traiului", se mai notează în motivația Senatului.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În prezent, numărul pensionarilor din agricultură este de aproape trei ori mai mic decât în anul 2015, când numărul acestora era de aproape 465.000, potrivit avocatnet.ro.
Conform legii pensiilor, care vor fi recalculate în septembrie, veniturile vor crește cu 13,8%. Totodată, punctul de pensie va fi 2.032 lei.