Iustin Petcu are doar opt și deja i-a uimit pe toți cu abilitățile sale! Copilul este elev la Școala Generală „Tudor Arghezi" din Năvodari, Constanța și deja a obținut mai multe medalii de aur pentru România.

La ce competiții a participat elevul geniu al României?

Ultima dată a participat la concursul național de aritmetică mentală desfășurat la Istanbul, acolo unde a obținut locul I.

Nu este singura țară unde s-a făcut remarcat, deoarece Iustin a mai participat și la alte competiții din Dubai, Coreea, Egipt și Olanda. Băiatul este pasionat de cifre încă de la o vârstă foarte fragedă, mai precis de la cinci ani și jumătate, iar până acum familia lui este extrem de mândră de el.

Matematica este și punctul forte al surorii lui Iustin, care la 13 ani a ajuns să fie campioană națională și internațională la această materie pe care mulți o consideră complicată.

„Pe mine m-a motivat sora mea și m-a învățat cum să fac aceste calcule atât de rapid, în minte, fără hârtie și creion. Secretul, când lucrăm cu adunări cu sute, este că trebuie să ne bazăm prima dată pe primele două numere și abia după aceea pe ultimul număr", a povestit copilul citat de adevărul.ro.

Iustin Petcu copil matematician

El este Iustin Petcu.

[Sursa foto: Euronews]

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Citește și: Adolescent român, găsit fără viață în Italia! La ce provocare periculoasă ar fi participat Antonio?

Nu este suficient doar antrenamentul constant, ci și disciplina și răbdarea cu care este abordat fiecare subiect în parte.

Așadar, pe lângă faptul că sora și părinții îl sprijină pe Iustin, profesorii fac și ei parte din acest proces.

„Gimnaziul și liceul le va face în România, deoarece învățământul nostru este, cred eu, mult mai performant decât în străinătate. Nivelul lor universitar este mai ridicat însă, așa că planul este că abia după bacalaureat să ne gândim la studii în străinătate”, a spus tatăl băiatului, pentru sursa citată mai sus.

Iustin Petcu copil matematician

Imagine cu Iustin Petcu alături de medaliile sale.

[Sursa foto: Euronews]

Citește și: Intervenție contra cronometru! Autobuz școlar în care se aflau 30 de elevi, cuprins de flăcări puternice

În luna mai, Iustin urmează să participe la o nouă competiție internațională, în Dubai, pentru care are deja emoții. Acolo, va participa și Sofia, sora lui.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si