VIDEO - Cine este bărbatul care și-ar fi înjunghiat soția, iar apoi a postat-o pe Facebook, fără viață? Întreaga scenă șocantă s-ar fi derulat sub ochii copiilor acestora
Au apărut noi informații cu privire la bărbatul care ar fi responsabil de crima petrecută sâmbătă, pe 2 decembrie, într-un imobil din Bistrița. Cine este acesta și din ce cauză și-ar fi ucis soția?
Bărbatul de 34 de ani din Bistrița, suspectat că și-ar fi ucis soția, sâmbătă, în Bistrița, este acum internat la spital. El a fost supus unei intervenții chirurgicale în urma schimbului de cuțite pe care l-ar fi avut cu soția sa. Potrivit news.ro, acesta s-ar fi rănit singur.
Cei doi ar avea împreună doi copii, de 5 și 8 ani, care ar fi fost martorii întregii scene de groază din locuința familiei.
Cine este bărbatul de 34 de ani, suspectat că și-ar fi înjunghiat soția?
Bărbatul este acuzat de infracțiunea de omor în forma violenței în familiei, iar în urma decesului tinerei de 33 de ani, procurorii fac cercetări.
Potrivit observatornews.ro, tragedia ar fi avut loc pe fondul geloziei soțului tinerei care, după ce ar fi aflat că soția sa ar avea o aventură cu un alt bărbat, acesta s-ar fi năpustit asupra sa cu un cuțit.
Cei doi tineri erau căsătoriți din anul 2014 și împreună aveau doi copii minori, în vârstă de 5, respectiv 8 ani, care ar fi asistat la scenele sângeroase, potrivit TimpOnline. În casa în care s-a petrecut crima există 3 apartamente, iar suspectul principal în acest caz încerca să o vândă de anul trecut, scrie Bistrița Express.
Potrivit Bistrițeanul, bărbatul a fost angajat în armată, iar de mai mult timp muncea în străinătate, ca șofer de TIR.
Și-a omorât soția, iar apoi a postat-o pe Facebook la „Story”
Suspectul în cazul crimei nu a putut fi audiat în dosar deoarece, rănit fiind, el a fost dus la spital. El a fost găsit de către anchetatori cu leziuni în zona gâtului și a abdomenului.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud au declarat, duminică, pentru news.ro, că bărbatul a fotografiat cadavrul și apoi a postat imaginea la secțiunea „Story” pe Facebook. Cel care a dat alarma a fost un vecin care a alertat autoritățile după ce a văzut fotografia pe profilul bărbatului.
Când oamenii legii au ajuns în locuința cuplului, femeia era moartă.