In articol:
Campania electorală a lui Călin Georgescu a fost marcată de o strategie neobișnuită și extrem de eficientă, coordonată din umbră de un personaj misterios cunoscut sub pseudonimul BogPR, potrivit TVR Info.
„Regele TikTok-ului” a devenit astfel o figură emblematică a campaniei, chiar dacă și-a păstrat anonimatul vizual. Campania fulger a lui Călin Georgescu nu a scăpat de controverse.
Cine este BogPR, misteriosul "rege TikTok" din Brașov
Un influent antreprenor din Brașov a transformat TikTok-ul într-o platformă de propagandă politică, contribuind decisiv la creșterea popularității lui Călin Georgescu, arată o ancheta a jurnaliștilor de la Gândul.
Așadar, identitatea reală a lui BogPR a fost dezvăluită recent de jurnaliști: numele său este Bogdan Peșchir (anterior Paraschivoiu), proprietar al unor firme de IT.
Deși trăiește într-o vilă luxoasă în apropierea Pieței Sfatului, cu mașini precum BMW Z4M și Porsche Cayenne în garaj, BOGPR preferă să călătorească cu taxiul, arată Gândul.ro.
BOGPR a investit masiv pe TikTok în promovarea lui Călin Georgescu, donând milioane de euro către influenceri, maneliști și alte figuri populare din mediul online.
Într-un mesaj public, BogPR și-a justificat implicarea declarând că este un gest voluntar, inspirat de modelul lui Elon Musk, și că dorește să sprijine un candidat care promite să schimbe 'sistemul ticălos” al României.
Strategia coordonată de BogPR a transformat TikTok-ul într-o forță politică.
Potrivit raportărilor, acesta ar fi utilizat ferme de troli pentru a inunda platforma cu mesaje pro-Călin Georgescu, reușind să modifice percepția publicului într-un timp record.
Mesajul lui BogPR: modelul Elon Musk
În mesajul său, BogPR a negat orice legături cu statul, masoneria sau alte grupuri de influență, subliniind că sprijinul său este bazat exclusiv pe convingeri personale.
Cu toate acestea, investigațiile continuă, iar publicul rămâne curios cu privire la metodele și sursele de finanțare ale acestei campanii neconvenționale.
”Pentru cei interesați de identitatea mea și promovarea lui Călin Georgescu pe Tiktok. Sunt un antreprenor și investitor român. Nu am afaceri cu statul, nu sunt mason și nu mi s-a oferit vreo potențială funcție sau vreun beneficiu material din partea campaniei CG. Nici măcar nu îl cunosc personal. Suportul meu pentru dânsul este complet voluntar. Consider că nu fac nimic imoral să sprijin o campanie în care cred. La fel cum Elon Musk a susținut cu peste 100 milioane de dolari și promovare prin contul personal sau apariții publice campania Trump în SUA. Cred că antreprenorii români au dreptul să susțină oamenii în care cred, oamenii care pot produce o schimbare reală a sistemului ticălos care ne-a distrus țara. Vă mulțumesc!”, a transmis BOGPR.
Citeste si: Elton John continuă să își piardă vederea. De ce boală suferă artistul?- radioimpuls.ro
Reușita campaniei digitale coordonate de BOGPR ar putea redefini modul în care se desfășoară alegerile în România.
Călin Georgescu a fost acuzat că lucrează cu ferme de troli, având mii de conturi pe Tiktok, și că ar fi sponsorizat, din umbră, de un milionar-fantomă, candidatul însuși învăluindu-se într-o „perdea de fum”, scrie MyTex.ro.
Într-un context în care mediul online devine tot mai relevant, figura enigmatică a lui BOGPR rămâne un simbol al revoluției digitale în politică, dar și un subiect de controversă și analiză, potrivit TVR.