In articol:
Polițiștii au reușit să îl rețină pe cel de-al doilea suspect în cazul uciderii lui Alexandru Ivan, adolescentul român de 14 ani din Italia.
Cine este cel de-al doilea suspect reținut în cazul morții lui Alexandru, adolescentul ucis de mafioți la Roma?
Autoritățile din Italia spun că este vorba de Dino Petrow, vărul lui Corum Petrow, care a fost deja arestat fiind pus sub acuzația de complicitate la crimă și de organizarea unei întâlniri clarificatoare cu tatăl vitreg al tânărului omorât.
Poliția a ajuns la el după mai multe cercetări puse cap la cap.
Dino Petrow, în vârstă de 33 de ani, a fugit la Treviso și unde stătea la o mătușă.
Citeste si: Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață- kanald.ro
Citeste si: ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!- wowbiz.ro
Filmul întâmplărilor susține că Dino Petrow l-ar fi lovit pe tatăl vitreg al lui Alexandru, în local. Mai târziu, tatăl vitreg și Corum Petrow au decis să aibă „o întâlnire lămuritoare” care era, de fapt, o capcană.
Corum, Dino Petrow și alți doi bărbați se aflau într-o mașină din care s-au tras focuri de armă. Alexandru era în zonă și a murit, deși ținta reală a grupului nu era adolescentul, ci era tatăl său vitreg. Corum Petrow, a declarat prima dată în fața judecătorului că în zonă se aflau mai multe mașini și focurile de armă au fost trase dintr-o altă mașină, spune Roma Today, citați Mediafax.
Citeste si: Fostul fotbalist Nicolae Oaidă, câștigător al Cupei României, a murit- radioimpuls.ro
Potrivit tg24.sky, tânărul de origine română studia la Institutul "Domenico Savio" și îi plăceau istoria și fotbalul, sport pe care îl practica alături de prietenii săi. Stătea cu mama sa, tatăl vitreg, cei doi frați mai mici și cățelușa Kendra.
Vecinii au vorbit despre trecutul tatălui vitreg, când se pare că a avut de-a face cu forțele de ordine, potrivit acestora în situații de trafic de droguri.