In articol:
Principalul suspect al anchetatorilor este vărul bărbatului ucis, dar se pare că acesta ar fi avut și un complice sau cel puțina sta consideră anchetatorii. Ei au ajuns la această concluzie, deoarece au găsit în locuința victimelor amprente și urme de încălțăminte ale unei persoane necunoscute.
Câți criminali sunt de fapt implicați
Astfel, procurorii au solicitat verificarea amprentelor ridicate din casa celor doi, dar și analize ADN.
Daniel Pepene este principalul suspect și vărul pompierului ucis. El se află în arest, recunoscând deja o parte din acuzații.
Biletul care „justifică” oribila crimă
Procurorii au mai găsit în casa presupusului criminal o bucată de hârtie în care individul își explică fapta oribilă.
Citește și: Înmormântarea soților uciși la Bran. Familia Pepene este plânsă de toți cei apropiați
Aceștia susțin că biletul găsit în casa principalului suspect a fost scris după comiterea crimelor.
„Face referiri la divinitate, în mai multe rânduri. Invocă că i s-ar fi făcut vrăjitorii și că persoanele pe care le-a ucis i-ar fi făcut vrăji. Conținutul pe care îl cuprinde, el folosește timpul trecut, ceea ce pe mine personal mă duce cu gândul că a fost scris postfactum ”, declară Radu Adrian, prim procuror Parchetul Tribunalului Brașov.
Soții Pepene au fost uciși chiar în locuința lor, cu mai multe lovituri de topor.
Înmormântarea celor doi soți uciși cu sânge rece va avea loc vineri.