In articol:
- S-a sinucis după ce au fost publicate fotografii intime cu ea pe internet
- Conductorul trenului și apropiații fetei sunt în stare de șoc
Părinții unei tinere din Bumbești-Jiu sunt sfâșiați de durere, după ce fata lor în vârstă de doar 19 ani s-ar fi aruncat în fața unui tren, într-un tunel de lângă oraș.
Tânăra ar fi fost foarte tulburată după ce un băiat de care se îndrăgostise a publicat mai multe fotografii intime cu ea pe internet.
S-a sinucis după ce au fost publicate fotografii intime cu ea pe internet
Denisa ar fi plecat aseară de acasă, singură. În prezent nu se știe cum a reușit să ajungă în tunelul feroviar pentru că cea mai apropiată gară de locul tragediei este la mai bine de un kilometru distanță.
Motivul din spatele gestului șocant ar fi niște fotografii compromițătoare, făcute publice de un tânăr pe care fata l-ar fi cunoscut pe o rețea de socializare.
„ Pentru că a trimis poze indecente, off, mi se face rău. Ca să înțelegeți unde duc acțiunile astea”, a spus Irina Deaconescu, prietena fetei, potrivit observatornews.ro
Directorul liceului crede că tânăra a fost acoperită de colegii ei de clasă care ar fi știut despre situație.
„ Probabil că prietenii și colegii din clasă știau de situație și, fiind un colectiv unit, au încercat să o sprijine și să o ajute.
Conductorul trenului și apropiații fetei sunt în stare de șoc
Fata a fost identificată după mai multe ore, neavând acte asupra sa.
Conductorul trenului, în stare de șoc, nu a putut continua deplasarea, motiv pentru care, trenul a ajuns la destinație cu un alt conductor.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Vestea tragediei i-a șocat pe cunoscuții Denisei. Pe pagina de Facebook a mamei sale curg mesaje de condoleanță.
„Pur și simplu și colegii fetei și noi, cadre didactice suntem într-o stare de șoc. Am stat de vorbă cu diriginta, mi-a spus că a semnalat o stare de tulburare la fată și a luat legătura cu părinții, dar că în ultima perioadă, ultimele zile, starea părea că s-a îmbunătățit și că nu mai sunt probleme”, a spus directorul liceului.