In articol:
Un cunoscut medic din Craiova este acuzat de ucidere din culpă, după ce au murit 4 pacienți cărora le-a făcut biopsii. El a fost plasat sub control judiciar.
Este vorba despre medicul Alin Demetrian, unul dintre cei mai cunoscuți din Craiova.
Citește și: Medic reținut după decesul a 4 pacienți
Ce a determinat moartea pacienților?
Doi bărbați în vârstă de 76 și 77 de ani, respectiv două femei de 64 și 66 de ani, și-au pierdut viața după ce au ajuns pe mâinile medicului.
Acesta preleva probe, de cele mai multe ori, în zone puternic vascularizate unde nu ar fi trebuit să intervină.
Familiile îndurerate ale victimelor au făcut plângere la parchet și au fost demarate cercetări. De câteva luni, medicul Alin Demetrian ar fi fost cercetat, potrivit antena3.ro
Medicul Alin Demetrian, responsabil de moartea a 4 persoane, va fi cercetat în continuare sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Cine este medicul Alin Demetrian?
Medicul Alin Demetrian a fost managerul Spitalului de Urgență din Craiova și șeful Secției de Chirurgie Toracică. El este cunoscut pentru trei intervenții chirurgicale realizate în premieră națională.
Citește și: VIDEO- Un medic din Craiova este suspectat de moartea a patru pacienți. Bărbatul a fost reținut
Acesta a studiat în spitale din marile orașe ale lumii și este unul dintre cei mai tineri medici craioveni care a revenit în România, pentru a contribui la însănătoșirea populației, după ce a văzut tehnica de lucru