Cine este Naftali Bennett, noul premier al Israelului
Naftali Bennett este noul premier al Israelului, primul care reușește să-l înlocuiască pe Benjamin Netanyahu după 12 ani în care acesta a condus Guvernul de la Tel Aviv.
Parlamentul israelian l-a ales duminică pe Naftali Bennett drept cel de-al 13-lea prim-ministru al țării, cu o majoritate la limită de 61 de voturi din 120 posibile. Naftali Bennett a fost învestit duminică ca noul prim-ministru al Israelului, după ce o coaliție formată din opt partide s-a reunit pentru a-l elimina pe Benjamin Netanyahu în urma domniei sale de 12 ani în țară, transmite presa internațională.
Citeste si: Klaus Iohannis, întâlnire cu liderul SUA, Joe Biden, la summit-ul NATO
Naftali Bennett, lider politic în vârstă de 49 de ani al partidului de dreapta Yamina, a depus jurământul după ce Parlamentul israelian, Knesset, l-a ales ca al 13-lea prim-ministru al țării, cu o majoritate la limită.
Conform unui acord de rotație, Naftali Bennett va ocupa funcția de prim-ministru timp de doi ani, după care va fi înlocuit de liderul centrist Yair Lapid, arhitectul șef al noului guvern, a raportat France 24.
Alianța condusă de Naftali Bennett apare ca o coaliție nefirească de partide de stânga, centriste și de dreapta, precum și un partid care reprezintă cetățenii palestinieni ai Israelului.
De fapt, partidul Yamina al noului prim-ministru Naftali Bennett are doar șase membri în Cameră.Citeste si: Cine va fi înlocuitorul lui Benjamin Netanyahu, aflat de 12 ani în funcția de premier al Israelului
Naftali Bennett este un evreu religios care a câștigat milioane de euro în sectorul hi-tech, este un campion al mișcării de așezare, locuiește într-o suburbie din Tel Aviv și e fost aliat al lui Benjamin Netanyahu, dar care acum s-a asociat cu partide centriste și de stânga pentru a pune capăt guvernării de 12 ani a fostului premier.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Partidul ultranaționalist al lui Naftali Bennett, Yamina, a câștigat doar șapte locuri în Knesset, cu 120 de membri, la alegerile din martie. Refuzând să se alieze cu Netanyahu sau cu adversarii săi, Bennett s-a poziționat central în noile negocieri.
Naftali Bennett s-a poziționat mult timp în dreapta lui Netanyahu. El se opune independenței palestiniene și sprijină cu tărie așezările evreiești din Cisiordania ocupată și Ierusalimul de est, pe care palestinienii și o mare parte a comunității internaționale le consideră un obstacol major în calea păcii.
Bennett este tatăl a patru copii ani și are 49 de ani. El împărtășește abordarea lui Netanyahu asupra conflictului din Orientul Mijlociu, dar cei doi au avut relații tensionate de-a lungul anilor.
Neftali Bennett a fost șef de cabinet al lui Netanyahu timp de doi ani, dar s-au despărțit după o misterioasă decizie pe care mass-media israeliană a legat-o de soția lui Netanyahu, Sara,
care exercită o mare influență asupra cercului de relații al soțului ei, potrivit sursei citate.Susținătorii lui Netanyahu l-au catalogat pe Bennett ca un trădător, spunând că și-a înșelat alegătorii. Bennett și-a apărat decizia ca o mișcare pragmatică care vizează unificarea țării și evitarea unui al cincilea tur de scrutin.
Majoritatea premierilor israelieni vin din sectorul public sau din armată, potrivit Bloomberg. Naftali Bennett este primul care a intrat în politică din lumea tehnologiei. Abia ieșit din armată în 1999, el a co-fondat compania antifraudă Cyota, care a fost cumpărată de compania de securitate RSA în 2005 pentru 145 de milioane de dolari.
Opt ani mai târziu, în calitate de investitor și CEO al Soluto, a condus o altă vânzare în IT, evaluată la 100 de milioane de dolari. Dacă ar fi rămas în afaceri, unii din sectorul tehnologic din Israel consideră că Bennett ar fi azi unul dintre cei mai bogați israelieni.
Citeste si: Zece polițiști de la Permise Auto, reținuți pentru corupție. Cu ce șpagă pleacau acasă în fiecare zi
Noul premier al Israelului, Naftali Bennett, şi-a prezentat luni cabinetul, cei 27 de miniştri întâlnindu-se la Ierusalim cu preşedintele Reuven Rivlin pentru o ceremonie tradiţională, relatează Agerpres.
Noul cabinet al ultranaţionalistului Naftali Bennett este compus din formaţiuni atât din dreapta, cât şi din stânga eşichierului politic, inclusiv un partid arab, o premieră.