Cine este Natalia Intotero? A fost propusă pentru funcția de ministru al Familiei
Cine este Natalia Intotero? Natalia Intotero a fost propusă pentru a ocupa funcția de ministru al Familiei după ce Gabriela Firea a demisionat în contextul scandalului de la azilele groazei.
Cine este Natalia Intotero? Luni, Natalia Intotero a fost propusă de PSD pentru a ocupa funcția de ministru al Familiei, după demisia Gabrielei Firea. Natalia Intotero este deputat PSD și se află la cel de-al treilea mandat și în prezent conduce comisia de învățământ.
Cine este Natalia Intotero? A fost propusă pentru funcția de ministru al Familiei
Natalia Intotero este absolventă a Liceului pedagogic ''Sabin Drăgoi'' Deva între anii 1990 și 1995. A urmat apoi cursurile Colegiului de Institutori Limba Engleză din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara (1999-2002) şi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română- Limba şi Literatura Engleză între 2002 și 2006 având diplomă de profesor, potrivit informațiilor de pe site-ul www.cdep.ro.
Natalia Intotero a urmat și cursurile Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Universității „Spiru Haret” Bucureşti (2003-2007).
Este posesoarea diplomei de expert în relații internaționale și studii europene, dar are şi cursuri de management politic în cadrul Institutului Social Democrat "Ovidiu Şincai" din Bucureşti, având diplomă de master în management politic obținută în anul 2005.
A urmat cursuri de management educaţional (2011), Colegiul Național de Apărare (2008) şi a absolvit cursul postuniversitar la Institutul Diplomatic Român în anul 2008.
De-a lungul carierei sale, a fost institutor la Școala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan” din Brad (sept. 1995-iun. 2004); profesor la Şcoala Generală "Mircea Sântimbreanu" Brad şi consilier municipal Brad (iun.-aug. 2004), profesor-grad didactic I la Şcoala Generală "Mircea Sântimbreanu" Brad şi consilier judeţean Hunedoara, membru în comisia de analiză a asocierii şi colaborării cu alte autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi agenţi economici din ţară şi străinătate precum şi dezvoltare regională din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, membru în comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, problemele minorităţilor, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara
(aug. 2004-iun. 2008); director la Şcoala Generală "Horea, Cloşca şi Crişan" Brad, consilier judeţean- Hunedoara, în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara- membru în Comisia de învăţământ, cultură şi sănătate, vicepreşedinte al Comisiei juridice, membru în Consiliul Director la Direcţia Generală pentru Asistenţa şi Protecţia Copilului Hunedoara (iun. 2008-mart.2009); director adjunct la Colegiul Naţional "Avram Iancu" Brad (oct. 2009-mart.2011).
În perioada martie-octombrie 2009, Natalia Intotero a avut funcția de secretar de stat, Relaţii Interinstituţionale, în Ministerul Afacerilor Externe. În perioada mai- decembrie 2012 a fost secretar de stat la Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni din Guvernul României.
A fost ministru pentru Românii de Pretutindeni în perioada 29 ianuarie 2018 și 24 ianuarie 2019. Natalia Intotero a ocupat locul 11 pe lista candidaților PSD în cadrul alegerilor parlamentare de pe 26 mai 2019.
Îi mulțumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și domnului președinte Laurențiu Nistor pentru încrederea acordată, precum și tuturor colegelor și colegilor din PSD pentru susținere.
Îmi voi dărui toată puterea și priceperea pentru a-i reprezenta corect pe români în această funcție guvernamentală. Social-democrația este despre oameni, iar valorile în baza cărora îmi voi ghida mandatul sunt parte integrantă din ethos-ul Partidului Social Democrat: egalitate, solidaritate, dreptate și respectul pentru cetățeni.”,
a fost mesajul transmis de Natalia Intotero pe pagina sa de Facebook.
Natalia Intotero, despre activitatea didactică
„Am activat mulți ani în educație, fiind institutor și profesor la unitățile de învățământ din orașul meu natal, perioadă în care am contribuit la formarea tinerelor generații de brădeni. Ulterior, am fost membru activ al societății civile și m-am implicat în diverse proiecte de anvergura regională și națională. Având această experiență, cu o dorință puternică de a ajuta oamenii, am decis să urmez o carieră politică. Atunci, ca și acum, compasul meu politic are la bază principiile social democrate, bunăstarea cetățenilor României fiind mai presus de toate.
Trebuie să purtăm cu toții România în suflet. Eu am fost crescută în spiritul valorilor creștin-ortodoxe și tradițiilor românești, al toleranței și respectului pentru concetățeni. Experiențele de secretar de stat și ministru m-au ajutat să înțeleg mai bine un adevăr simplu: România există în fiecare dintre noi. Fiecare întâlnire cu un român de pretutindeni este emoționantă pentru mine pentru că şi eu, la rândul meu, am avut şi am o parte din familie stabilită peste hotare. Este absolut impresionant cum oamenii îşi păstrează tradiția, cultura şi identitatea, simt şi trăiesc românește, deși sunt la mii de kilometrii depărtare de casă. Acesta este poporul român, aceasta este România!
Am parcurs toate etapele administrației publice, de la nivelul local la cel național. La alegerile locale din 2004 mi-am câștigat poziția de consilier local, iar în 2008 cea de consilier județean. Ulterior, am fost aleasă de hunedoreni să le reprezinte interesele în Parlamentul României, în două mandate (2012 și 2016). Am fost de două ori secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, în 2009 și 2012. În primul mandat am fost responsabilizată pe relațiile interinstituționale, iar în cel de-al doilea am sprijinit activitatea românilor din afara granițelor țării, fiind la conducerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Între februarie 2018- aprilie 2019, respectiv iunie – noiembrie 2019, în două mandate, am avut onoarea să fim din nou aproape de români, din postura de ministru pentru românii de pretutindeni”, scrie Natalia Intotero pe blogul personal.