VIDEO - Cine este tânăra de peste 30 de ani găsită în saci de plastic pe marginea autostrăzii A1, în Dâmbovița
Polițiștii criminaliști sunt în alertă după ce cadavrul unei tinere de aproximativ 30 de ani a fost descoperit, vineri seara, în mai mulți saci de plastic pe marginea bretelei de ieșire din autostrada A1, în satul Olteni, județul Dâmbovița. Cine este victima?
Criminaliştii din Dâmboviţa au solicitat realizarea de expertize ADN pentru stabilirea cu certitudine a identităţii persoanei.
Cum a fost descoperită victima de pe marginea A1, în județul Dâmbovița
Zeci de poliţişti sunt în alertă, după ce vineri 5 aprilie, cadavrul unei femei în vârstă de 30 de ani, aflat în stare avansată de descompunere a fost descoperit pe un câmp din apropierea bretelei de ieșire de pe autostrada A1.
Descoperirea macabră din localitatea Olteni, județul Dâmbovița, a fost făcută de un tractorist care se întorcea de la muncă.
"La data de 5 aprilie, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați cu privire la faptul că pe câmpul din apropierea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, a fost observat cadavrul unei persoane. A fost constituită o echipă complexă de cercetare, condusă de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar toate activitățile sunt în curs de desfășurare", a
informat IPJ Dâmbovița.
Trupul și resturile umane au fost duse la Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița.
Cadavrul era învelit în saci de salubrizare de la Primăria Sectorului 5
Cadavrul era învelit în saci de salubrizare care aparțineau Primăriei Sectorului 5.
Primarul sectorului, Cristian Popescu Piedone, a oferit o replică după ce cadavrul tranșat al unei femei a fost descoperit pe marginea A1, învelit în saci de salubrizare ce aparțineau Primăriei Sectorului 5
„Am avut o intervenție, mai devreme, pe postul dumneavoastră TV în care v-am spus că sunt 1.700 de asociații de locatari. Se dau 10.000 de saci la fiecare, împărțit la cei 1.700 de locatari. Să știți că oamenii de la salubrizare nu dau acești sacii la persoană. Există persoane angajate la salubrizare, care se duc direct la președințile Asociațiilor de locatari”, a explicat edilul, la România TV.
Oamenii legii vor efectua necropsia și mai multe teste, pentru a o identifica pe victimă.
Este mobilizare de forțe în toată țara, după ce ucigașul femeii tranșate și aruncate pe câmp este în continuare liber, conform sursei citate.
Primele rezultate ale necropsiei au ajuns la Parchet
Potrivit surselor din anchetă, femeia ar fi fost ucisă într-un alt loc, după care trupul i-a fost secţionat, pus în folia de plastic şi adus pe câmp cu maşina, cel mai probabil.
Totodată, crima ar fi avut loc în urmă cu o lună, iar cadavrul prezenta urme accentuate de putrefacţie, dar şi de muşcături de animale.
Rezultatele probelor ADN vor lămuri cine este victima. Primele rezultate de la necropsie au ajuns pe masa anchetatorilor, conform Antena 3.