VIDEO. Cine sunt cei doi tineri din Drobeta-Turnu Severin care își puteau pierde viața în urma unui conflict? Mara i-ar fi spus lui Robert că vrea despărțirea
O tânără de 17 ani din Drobeta-Turnu Severin a fost atacată în plină stradă de iubitul său, care mai apoi a vrut să-și ia viața. Cei doi adolescenți erau olimpici.
Author: Stefania Pavel sâmbătă 24 februarie 2024 , 08:56
Au fost momente cumplite vineri, chiar în centrul orașului Drobeta-Turnu Severin! Un elev în vârstă de 16 ani a încercat să-și omoare iubita cu an mai mare cu un cuțit. În cele din urmă, după ce a făcut gestul teribil, el a încercat să-și ia viața cu același cuțit.
De ce a vrut Robert să-și omoare iubita olimpică?
Mara, o elevă de 17 ani eminentă, care învață la Colegiului Național Traian, unul dintre cele mai bune licee din judeţ ar fi fost convinsă de Robert să chiulească împreună de
la orele de curs. Astfel că cei doi au ieşit din liceu la ora 10:50, iar după un kilometru de mers, aproape de Castelul de Apă din centru, băiatul a început să devină violent, moment în care a scos și un cuțit din ghiozdan, semn că premeditase totul în cel mai mic detaliu.
Fata a încercat să fugă, dar el a urmărit-o şi a înjunghiat-o. După fapta teribilă, Robert s-a înjunghiat de mai multe ori în gât.
Trecătorii au sunat într-un suflet la 112, iar cei doi adolescenți au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. De altfel, ei au fost operați, starea victimei fiind stabilă. Totodată, despre tânăr se știe că este în continuare în stare gravă și a fost transferat la un spital din Craiova.
Adolescenta a intrat cu media 10 la liceu și a obținut locul I la olimpiada națională de cultură și spiritualitate românească. Mara era olimpică și la franceză, acolo unde a obținut mențiunea la faza națională.
Și Robert era cunoscut ca fiind un elev foarte silitor. Acesta era olimpic pe județ la trei materii, matematică, informatică și engleză, conform Actual Mehedinți. Acum, familiile lor, directoarea, cât și colegii lor sunt în stare de șoc și se roagă pentru ca ei să rămână în viață.
”Suntem in stare de şoc, deoarece sunt elevi deosebiţi. Fata este olimpica nationala la diferite discipline.
De asemenea băiatul a obţinut numeroase premii la olimpiadele judeţene”, a declarat directoarea pentru Observator.
În trecut, Robert ar mai fi trecut printr-un episod similar. Atunci, părinții au încercat să-l pedepsească, astfel încât să nu se mai repete faptele, dar cu toate astea, se pare că tânărul a fost orbit de furie din cauza despărțirii.