Cine va moșteni averea lui Petrică Mîțu Stoian. Artistul de muzică populară nu avea copii
Unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România, Petrică Mîțu Stoian, s-a stins din viață sâmbătă după amiază, la spitalul din Reșița. Artistul avea doar 61 de ani, reușind să strângă în decursul a peste 30 de ani de carieră, o avere considerabilă.
„Tot ce mi-am dorit cu adevărat, am primit. Am și o melodie care suna așa: Doamne-n viață-s mulțumit, că mi-ai dat ce mi-am dorit. Eu am dobândit totul prin muncă, nimeni nu mi-a dat un pai, doar educație am primit de la părinți, în rest, nimic”, povestea interpretul de muzică populară.
Mîțu Stoian declara în cadrul unui interviu, că în perioada anilor 90, încasa sume considerabile de bani, dar și alte bunuri de valoare, în urma reprezentațiilor pe care le susținea.
Un român din Italia chiar îl recompensase, la vremea aceea, cu o „mașină de fițe”, mai exact cu un Opel Calibra. Mulți ani la rând, artistul a avut câștiguri mari din muzică, pasiunea pentru care și-a dedicat cea mai mare parte din viață. Interpretul de muzică populară declara că a plecat de jos și, prin forțele proprii, a reușit să se ridice și să aibă parte de o viață exact așa cum își dorea.
„S-a câștigat foarte bine în perioada când s-au dat ordonanțele acelea la mineri, în anii `85 – `96. Pe vremea aceea, un interpret bun câștiga și 15 milioane de lei vechi într-o seară.
Acum nu mai este așa. Facem bani cât să trăim decent. (…) În urmă cu aproximativ 20 de ani, am primit o mașină de fițe, un Opel Calibra, de la un domn cu dare de mână din Italia, căruia i-am cântat de ziua sa melodia De păstram ce-am câștigat, azi eram cel mai bogat. Tot ce mi-am dorit cu adevărat, am primit. Am și o melodie care suna așa: Doamne-n viață-s mulțumit, că mi-ai dat ce mi-am dorit.
Eu am dobândit totul prin muncă, nimeni nu mi-a dat un pai, doar educație am primit de la părinți, în rest, nimic”, a dezvăluit artistul pentru Revista Taifasuri.
Petrică Mîțu Stoian a fost unul dintre cei mai îdrăgiți și bogați artiști din țara noastră, însă n-a avut copii. Acum, toată lumea se întreabă acum cui îi rămâne averea considerabilă a iubitului interpret de muzică populară.
Petrică Mâțu Stoian încasa și 1.100 de euro pentru o cântare.
Atunci când nu avea evenimente, îndrăgitul artist se ocupa de afacerea în agricultură pe care o avea în Mehedinți alături de o nepoată. Cei doi cultivau căpșuni.
Ce boală l-a răpus pe iubitul cântăreț de muzică populară
Sâmbătă, 6 noiembrie, interpretul de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a fost internat în spital, după ce a acuzat stări de rău.
Artistul a fost internat de urgență la secția ATI, a spitalului din Reșița. Din păcate, s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani, sâmbătă seara. Conform medicilor, artistul suferea de bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică.
„Starea de sănătate nu este foarte bună. S-a făcut solicitare la ambulantă pentru tuse cu sânge. Domnul are o fibrilație axială cronică cu un ritm rapid şi este pe anticoagulant. Din nu ştiu ce motive dozajul cu anticoagulante nu s-a făcut cum trebuie şi este supradozat. Este post-COVID. Are o bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. În momentul de faţă este la ATI”, a declarat Cosmin Librimir, director medical SJU Reşiţa.