Procurorii Secției de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General au dispus clasarea dosarului în care Laura Codruţa Kovesi, fost procuror general al PICCJ şi în prezent şef al Parchetului European, era acuzată de luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în legătură cu aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Clasarea cauzei a fost dispusă ”întrucât faptele nu există”.

Citește și: Răspunsul Laurei Codruţa Kovesi despre candidatura la prezidențialele din 2024: "Nu, No, Nein, Nie"

Biroul de informare şi relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție (PÎCCJ) a transmis, marți, într-un comunicat de presă, că procurorii din cadrul Secției de urmărire penală şi criminalistică a PÎCCJ au dispus clasarea cauzei față de un fost procuror general al PÎCCJ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu, întrucât faptele nu există, şi clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului şi fals în declarații, întrucât faptele nu există.

Ce au transmis oficialii

„Referitor la infracțiunea de luare de mită, procurorii au reținut lipsa probelor care să susțină săvârșirea faptei de luare de mită în oricare din variantele sale alternative (pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri).

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, procurorii au stabilit că cele 5 acte de executare pentru care s-au efectuat cercetări au constituit acţiuni în reprezentarea instituţiei pe care o conducea ori care ţin de atribuţiile de ordonator de credite şi nu au fost întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal”, se arată în comunicat.

Citește și: Laura Codruța Kovesi propune măsuri dure la adresa României din partea UE. Care este motivul

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Potrivit sursei citate, referitor la infracţiunea de mărturie mincinoasă, de asemenea, procurorii au constatat că ”nu sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă, precum şi împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale”.

„În ceea ce priveşte alte infracţiuni pentru care s-a început urmărirea penală in rem (lipsirea de libertate în mod ilegal, represiunea nedreaptă, influențarea declaraţiilor, fals intelectual, uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului şi falsul în declaraţii), în ordonanţa de clasare s-a reţinut că faptele care se circumscriu conţinutului acestor infracţiuni şi probele care pot contribui la dovedirea lor nu sunt suficiente pentru a continua cercetările penale”, scrie în comunicatul PICCJ.

Citește și: Laura Codruța Kovesi, apariție de senzație pe coperta unei reviste din Luxemburg! Sediul Parchetului European va fi în Marele Ducat FOTO EXCLUSIV

În februarie 2019, procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au acuzat-o oficial pe Laura Codruţa Kovesi că ar fi primit peste 280.000 de lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu aducerea în ţară a lui Nicolae Popa.

În plus, aceştia anunţau urmărire penală in rem pentru favorizarea făptuitorului şi fals în declaraţii, în legătură cu un comunicat de presă emis de Parchetul General în ianuarie 2017. Comunicatul făcea referire la condiţiile aducerii în ţară a lui Nicolae Popa.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Plângerea de la care a pornit acest dosar a fost depusă de Sebastian Ghiţă.

Citește și: Cu cine s-a căsătorit Laura Codruța Kovesi. Cine este, de fapt, soțul fostei șefe DNA. Actualul procuror-șef al Parchetului European a mai fost căsătorit o dată


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si