Zeci de persoane care asistau, vineri dimineaţă, la slujba oficiată de un sobor de preoţi în biserica din localitatea buzoiană Brăgăreasa, comuna Scutelnici, s-au evacuat din lăcaşul de cult, după ce un incendiu a cuprins camera în care se afla centrala termică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, sublocotenentul George Creţu, enoriaşii care asistau la slujbă, vineri, s-au autoevacuat după ce au observat fum ieşind din camera în care era centrala termică a bisericii, după care au sunat la 112.
La faţa locului au fost dirijate o autospecială de la punctul de lucru Padina şi o ambulanţă SMURD, dar şi o altă maşină de la Detaşamentul de pompieri Buzău si autospeciala de intervenţie la înălţime.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Când au ajuns la locul incendiului, pompierii au constatat că focul cuprinsese camera în care se afla centrala termică a bisericii, dar şi că toţi enoriaşii şi preoţii se autoevacuaseră, fără ca cineva să fie rănit.
Pe de altă parte, exista riscul ca flăcările să se extindă şi la biserică, astfel că misiunea de stingere s-a desfăşurat cu rapiditate pentru a limita pagubele. În cele din urmă, focul a fost lichidat.
Flăcările au distrus camera în care era centrala în timp ce fumul a afectat o parte a bisericii.
Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul de la Brăgăreasa.