Pompierii militari ai ISU Brasov au intervenit marti dimineata, de la ora 4.00, in gara Racos de pe magistrala feroviara Brasov-Sighisoara, pentru asigurarea masurilor specifice privind prevenirea unei posibile explozii, la un tren incarcat cu produse combustibile.
"Un tren incarcat cu propan, benzina si motorina prezenta scurgeri la cisterna de propan. La fata locului au intervenit doua autospeciale de stins incendii cu apa si spuma, autospeciala CBRN si doua echipaje SMURD", a precizat purtatoarea de cuvânt a ISU Brasov, Luiza Danila.
Dupa aproape doua ore de interventie, problema scurgerilor de combustibil a fost rezolvata.
"In momentul de fata au rezolvat problema scurgerilor si se va relua circulatia trenurilor. Ca si masura de siguranta, pe timpul interventiei au fost evacuate patru persoane care locuiau in apropierea garii. De asemenea, aproximativ 45 de persoane (navetisti) au fost evacuati.", a afirmat reprezentanta ISU Brasov.